TRAGEDIE în sport! Un mare campion a murit într-un accident de maşină
Jerry Collins, fost căpitan al celei mai tari naţionale de rugby, Noua Zeelandă, a murit în această dimineaţă, la 34 de ani, într-un accident de maşină în oraşul Herault, în sudul Franţei, anunţă cotidianul Midi Libre.
Collins, 34 de ani, se afla alături de soţia sa, decedată şi ea în accident, şi de fiica lor în vîrstă de două luni, care a supravieţuit miraculos, dar se află în stare gravă în spital fiind transportată cu elicopterul la Montpellier, notează fanatik.ro.
Conform relatării jurnaliştilor francezi, Jerry Collins se oprise la marginea pentru a verifica anumite probleme pe care le avea la maşină. Automobilul a fost lovit însă de un camion venit de pe contrasens, al cărui şofer pierduse controlul.
Jerry Collins a fost căpitanul All Blacks la Campionatul Mondial din 2007 şi a strîns 48 de selecţii pentru Noua Zeelandă, înainte de a decide să se retragă, în 2008.