SE MĂRITĂ, dar n-a uitat de FOSTUL iubit! Iată DOVADA

Distribuie

A acceptat să devină nevastă după doar o lună de relaţie şi, la începutul acestui an, a demarat pregătirile de nuntă, cu data evenimentului bine stabilită în minte. Însă interpreta va îmbrăca rochia de mireasă tot cu gândul la fostul.

Anda Adam semărită cu gândul la fostul iubit. Apropiaţii artistei au dezvăluit în repetate rânduri că Victor Slav încă îi bântuie sufletul Andei Adam. Până şi graba de a se mărita a fost pusă pe seama dorinţei ei de a-i demonstra fostului iubit că şi ea poate deveni nevastă, marcată încă de faptul că el a făcut marele pas alături de Bianca Drăguşanu, la scurt timp după despărţirea lor.

Cum era de aşteptat, alegerea datei la care se va lăsa condusă la altar de Sorin Andrei (29 de ani), un bărbat cu cinci ani mai tânăr decât ea şi fără mari recomandări profesionale, a stârnit rumoare.

Planul i-a fost dat peste cap

Surse din preajma artistei susţin că aceasta a fost aleasă cu direcţie la fostul iubit care, cu doar două zile înainte ca ea să devină doamnă cu acte în regulă, aniversează 35 de ani de viaţă: “Crede că aşa îi va da o lecţie, un cadou bine ţintit de ziua lui”.

Ar fi vrut să se mărite chiar pe 5 iunie, când s-a născut Victor, sau măcar pe 6, în sâmbăta de după, spun apropiaţii, dar planul i-ar fi fost dat peste cap de aglomeraţia de programări făcute înaintea ei la localurile pe care le viza.

Anda Adam şi Victor Slav s-au despărţit la finele lui 2012, într- un mod inedit. Sătul, probabil, de viaţa cu artista, Slav şi-a făcut bagajul şi a părăsit locuinţa pe care o împărţea cu ea, ajutat de câţiva prieteni, în puterea nopţii.



libertatea.ro


Distribuie