Scena violului din filmul „Ultimul tango la Paris” a fost reală. Actrița nu avea idee ce urmează să i se întâmple

Distribuie

Regizorul italian Bernardo Bertolucci a recunoscut că scena violului din filmul „Ultimul tango la Paris” a fost reală. Actrița Maria Schneider, care avea atunci doar 19 de ani, nu a avut nicio idee de ce urmează să i se întâmple. Aceste afirmații ale regizorului au stârnit critici de la Hollywood, relatează The Guardian.

Regizorul italian Bernardo Bertolucci a vorbit despre controversată scenă în 2013, însă înregistrarea a reapărut acum în atenția actorilor, dar și a presei. El a afirmat că scena violului nu a fost discutată și cu actrița Maria Schneider, care avea atunci doar 19 ani. Scena a fost planificată de regizor și de actorul Marlon Brando, care avea 48 de ani.

„Voiam reacţia ei ca fată, nu ca actriţă. Ca Maria să interpreteze umilinţa şi furia ei, voiam să o simtă”, a explicat regizorul italian. El a mărturisit că ideea secvenței cu untul a avut-o în ziua filmărilor, în urma unei discuții cu Marlon Brando.

“Cred că m-a detestat pe mine și pe Marlon, pentru că nu i-am spus acel detaliu cu untul folosit ca lubrifiant”, a povestit regizorul italian. El a mai spus că s-a simţit oribil „într-un fel” pentru cum s-a purtat cu actriţa, dar că nu regretă cum a decis să filmeze scena.

Drama erotică „Ultimul tango la Paris”, în regia lui Bernardo Bertolucci, a avut premiera pe 15 decembrie 1972, la Roma. Pelicula spune povestea unui bărbat care are o aventură, după ce soția sa se sinucide. Filmul a șocat audiența din cauza scenelor  grafice și este considerat în continuare controversat.

Maria Schneider, care a murit în 2011 din cauza unui cancer, nu şi-a revenit niciodată după filmări. Totodată, ea s-a luptat cu depresia și a fost dependentă de droguri. Într-un interviu acordat Daily Mail, actriţa a povestit cum s-a simțit când a fost realizată scena.

“Ar fi trebuit să-mi sun agentul sau să chem avocatul pe platou pentru că nu poţi forţa pe cineva să facă ceva, dar în acea perioadă nu ştiam. Marlon mi-a spus: <maria, nu-ţi=”” face=”” griji,=”” e=”” doar=”” un=”” film=””>, dar în timpul scenei, chiar dacă ce făcea Marlon nu era adevărat, am plâns cu adevărat. M-am simţit umilită, ca să fiu sinceră, un pic violată de Marlon şi de Bertolucci. După filmări, Marlon nu m-a consolat și nici nu și-a cerut scuze”, declara Maria Schneider.

Comentariile făcute de Bertolucii au stârnit acum reacții pe rețelele de socializare din partea actorilor de la Hollywood. Actori precum Jessica Chastain şi Chris Evans au declarat pe Twitter că nu vor mai vedea niciodată filmul, şi nici nu-i vor mai considera pe Bertolucci şi pe Brando ca înainte. „Mi se face greaţă”, a scris Jessica Chastain. Totodată, Chris Evans a scris că Bernardo Bertolucci și Marlon Brando ar fi trebuit să fie închiși pentru faptele lor.

libertatea.ro.


Distribuie
..