Rita Ursalovshi, noua realizatoare a emisiunii „Fabrika”. Citeşte un interviu cu vedeta tv

Distribuie

Prezentatoarea Rita Ursalovchi va apărea pe marile ecrane în calitate de moderatoare a emisiunii „Fabrika” la PublikaTV. Astfel că vedeta tv a oferit un interviu în care a vorbit despre noua formulă a emisiunii, cât şi despre politică şi televiziune.

– Cât de importantă este pentru tine noua ipostază de realizatoare a unui talk politic şi ce înseamnă aceasta pentru tine?

– „Fabrika” este o nouă etapă în activitatea mea jurnalistică. M-am gândit mult până am acceptat însuşi proiectul. Încrederea care mi se acordă mă încurajează, iar noua formulă a emisiunii, prin toate ingredientele sale, m-a intrigat încă din start. E pentru prima oară când voi realiza emisiuni împreună cu o persoană care nu este din Republica Moldova. E ceva nou în spaţiul nostru mediatic, dar este tocmai aspectul care ridică standardele jurnalistice de la noi.

– Ce părere ai despre femeile în politică?

– Apreciez femeile pentru curajul de a face politică. Evident, nu e în puterea oricăreia sa fie politician, însă caracteristicile si contribuţiile femeii implicate în activităţile politice ar fi de un real folos si ar putea concura cu cele ale unui bărbat politician. Dedicaţia, altruismul, spiritul strategic, cel de ordine si de convingere, precum si carisma unei femei-politician nu fac deloc imposibilă ideea de a înzestra si politicul moldovenesc cu prezenţa feminină. Să nu uităm că istoria multor state a fost si este marcată, prin excelenţă, de femei-politicieni. 

– Te-ai gândit la o carieră în politică?

– De multe ori mi-a fost pusă această întrebare. Asupra acestui moment aş cântări mult, foarte mult, pentru a înţelege ce pot face cu adevărat. Datorită emisiunilor pe teme politice, reuşesc să observ şi să apreciez cum se aştern lucrurile în politică şi recunosc că unele aspecte mă deranjează ca cetăţean, nu numai ca jurnalist. Acum, însă, am responsabilităţile mele şi sunt dedicată televiziunii.

– Dacă ai fi pentru o zi preşedinte, care ar fi primele trei lucruri pe care le-ai face?

– Într-o singura zi, evident, nu rezolvi multe, dar poţi pune bazele unor lucruri principiale şi strategice pentru stat, iar printre ele sunt trei, cu titlu de deviză a fiecărei zile: interesele cetăţenilor, statul de drept, cauza si viitorul ţării. 

– Clasa politică din Moldova s-a maturizat sau a rămas la același nivel ca acum câţiva ani?

– Mă abţin sa fac aprecieri tranşante în calitatea mea de jurnalist. Dar tabloul general poate fi descris în felul următor: e o altă configuraţie politică decât cea de acum aproape cinci ani; rezultatele voturilor cetăţenilor au avantajat forţele democrate; şi cum un stat bazat pe valori democratice nu poate fi zidit într-un regim de tip comunist, aceasta va rămâne, cel mai probabil, una din temele următoarelor alegeri. În ceea ce-i privește pe actualii guvernanţi, aceştia au trecut prin adevărate crize politice. Urmează să vedem cum, la scrutinul parlamentar din acest an, îi vor aprecia alegătorii pe politicieni, pentru gradul de maturitate politică, inclusiv în depăşirea crizelor, şi pentru capacitatea de a finaliza mandatul cu reformele promise şi cu Acordul de asociere cu UE.

– De câţi ani crezi că mai are nevoie Moldova pentru a ajunge la nivelul unor ţări europene precum Franţa, Germania sau Italia?

– Îmi este imposibil să fac o estimare temporală. E mult de corectat în societate şi în funcţionarea instituţiilor statului. Perspectiva ţării depinde de voinţa şi întelepciunea celor care ne conduc, respectiv de decizia celor pe care îi aleg cetăţenii. 

– Ce îţi doreşti să schimbi în comportamentul politicienilor prin intermediul talk-show-ului Fabrika?

– „Fabrika” va fi o emisiune incisivă în acest an. Vom fi cu ochii pe politicieni, îi vom aduce în studio dacă vor avea curajul să vină şi să ne răspundă sincer despre tot ce ne interesează. Suntem documentaţi şi avem un spirit ascuţit de observaţie, aşa că politicienii trebuie să înţeleagă că nu suntem orbi, că le putem distinge printre rânduri mesajele, că nu tolerăm demagogia, că vrem rezultate pe măsura aşteptărilor pe care ei înşişi ni le-au creat. 

– Se spune despre televiziune că te schimbă. Pe tine cum te-a schimbat?

– La început a trebuit să mă schimb eu pentru televiziune: din 1997 şi până în 2001, atât timp cât am lucrat în radio şi am scris câte ceva pentru ziare, am adunat experienţă şi cunoştinţele necesare, – nu îndrăzneam să păşesc nepregătită în domeniul televiziunii. Din 2001, însă, la ultimul an de facultate, prima ofertă pentru un proiect televizat mi-a deschis calea, iar de atunci şi până în prezent activitatea în redacţiile de televiziune m-a creat treptat din punct de vedere jurnalistic şi am avut parte de oameni alături de care am crescut şi învățat multe. Pe mine televiziunea m-a făcut puternică. 

– Cum reuşeşti să împaci familia şi jobul?

– E cel mai dificil pentru mine să-mi organizez timpul astfel încât, pe lângă televiziune, să fiu alături de familia mea. Trebuie să mărturisesc că munca şi regimul de televiziune îmi răpesc din timpul pe care l-aş putea oferi oamenilor dragi mie. Şi fiecare oră care îmi este în afara programului de lucru o dedic familiei mele. Majoritatea treburilor casnice se încadrează în week-end. Mă bucură înţelegerea soţului meu şi să simt împlinită atunci când ajung acasă, unde sunt aşteptată. 

– Cum te vezi peste 10 ani?

– Mă văd la fel de activă şi implicată, cu mai multă experienţă şi la locul care mi se potriveşte.


Distribuie