Provocarea lansată de Arnold Schwarzenegger pentru toţi fanii săi

Distribuie

Actorul Arnold Schwarzenegger şi-a îndemnat fanii să adopte diete care nu includ carne, timp de două zile pe săptămână, pentru a contribui astfel la salvarea mediului înconjurător şi la lupta împotriva încălzirii globale, informează contactmusic.com.

Starul hollywoodian consideră că reducerea consumului de carne va avea un efect notabil asupra emisiilor de gaze cu efect nociv asupra mediului, generate de industria creşterii animalelor şi pescuitului, scrie Mediafax.ro.

Artistul american a participat, joi, în Franţa, la Paris, la cea de-a XXI-a Conferinţă a Părţilor (COP 21) la Convenţia-cadru a ONU asupra schimbărilor climatice şi a susţinut o prelegere în faţa studenţilor de la celebra facultate de ştiinţe politice din Paris, „Science Po”, unde a vorbit despre cea mai recentă iniţiativă a sa în privinţa reducerii emisiilor de dioxid de carbon.

„Un prieten de-al meu mi-a recomandat să nu mai mănânc carne. Cred că asta este o idee bună, dar oamenii nu vor accepta. Oamenii o vor accepta, renunţând să mănânce carne, doar o zi sau două pe săptămână – trebuie să începem uşor. Este o provocare foarte mare, dar asta nu înseamnă că este un proiect ce nu poate fi realizat”, a declarat Schwarzenegger.

Miza principală a summitului COP 21, care se desfăşoară la Paris în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie, o reprezintă adoptarea unui nou acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice, care să fie obligatoriu din punct de vedere juridic şi aplicabil tuturor statelor începând cu 1 ianuarie 2021.

Noul acord internaţional în domeniul schimbărilor climatice ar urma să încorporeze un set de reguli ambiţioase şi obligatorii privind reduceri cuantificabile a emisiilor de gaze cu efect de seră şi să fie în linie cu ultimele descoperiri ştiinţifice şi tehnologice.

realitatea.net


Distribuie