Primele imagini de la nuntă! Adela Popescu s-a măritat în mare secret cu Radu Vâlcan

Distribuie

Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au căsători la sfârșitul săptămânii trecute în mare secret, iar luni au plecat în luna de miere. Blonda spune că este în culmea fericirii și că și-a împlinit visul.

Adela a scris pe blogul ei că a făcut marele pas. „Suntem nedormiți de trei zile, dar fericiți pentru o viață! Sâmbătă 22 august ne-am căsătorit într-un loc minunat, înconjurați de zâmbetele celor ce s-au bucurat pentru fericirea noastră până la lacrimi. Am petrecut de joi până duminică, ca în povesși, împreună cu cei 60 de invitați, prietenii și familia, unde s-a încins cea mai tare petrecere la care am fost până acum. 

Adela Popescu si Radu Valcan s-au casatorit

Închid ochii și îmi amintesc de flori multicolore, la 1000 metri altitudine, doar noi și… o viață înainte în doi. Alaiul până la biserică, acolo unde toți cei prezenți ne-au însoțit pe jos, cu voie bună, sârbă din cotitură. Căci ce nuntă este aceea fără o sârbă, vorba tatălui meu”, spune Adela Popescu.

Aceasta a precizat că Radu Vâlcan a fost emoționat în momentul în care a intrat în biserică. “Mi-l amintesc pe Radu fericit și emoționat strângându-mi mâna în biserică. Îmi simt și acum broderia rochiei de mireasă cusută manual, buchetul meu compus din mure sălbatice, hortensii ,bujori și iederă, agitația Danucai că nu se aprinde ghirlanda, a Sânzianei că s-a spart un ghiveci. Privirea mută de uimire a invitaților atunci când la întoarcere, în amurg, hambarul prinsese viață, luminat de beculețe fine, lumânări suave, flori albe ce ieșeau timid din mușchiul verde ce parcă urma să invadeze mesele urcând timid și pe masa bufetului suedez și pe pereții hambarului. Cercurile uriașe de iedere suspendate și candelabrele glam, muzica, mancarea, temperatura, sentimentul că nimeni nu ne vede, toate împreună ne-au făcut să simțim că Dumnezeu ne iubește și a avut grijă să avem parte de cele mai frumoase zile din viața noastră de până acum. Vă scriu din aeroport, plecăm în luna de miere!”

cancan.ro.


Distribuie