O mare artistă și bebelușul ei AU MURIT în tragedia AVIATICĂ din MUNȚII ALPI

Distribuie

Tragedia aviatică din Alpii francezi a smuls din sânul familiilor viețile a 150 de oameni. Printre pasagerii care s-au stins după ce aeronava Airbus A320 a Germanwings s-a prăbușit în valea Ubail, în regiunea Barcelonette, se afla și o artistă cunoscută.

Doi cântăreți de operă care se întorceau de la un spectacol susținut la Barcelona s-au numărat printre cei 150 de morți ai tragediei aviatice de marți, din Alpii Francezi. Este vorba despre soprana germană Maria Radner, de 34 de ani, care se urcase la bord cu bebelușul ei și era însoțită și de soțul ei. De asemenea, în avion se afla și baritonul Oleg Bryjak, de 54 de ani, un nume mare al Operei germane.

Cu doar câteva ore înainte, aceștia urcaseră pe scena Gran Teatre del Liceu, din Barcelona, unde susținuseră spectacolul Siegfried, al lui Richard Wagner.

„Am pierdut un mare artist, o mare personalitate, pe Oleg Bryjak. Suntem împietriți de durere”, a declarat Christoph Meyer, directorul Operei Naționale din Germania.

La rândul ei, Maria Radner era extrem de apreciată în lumea artistică: a cântat pe scena Operei Metropolitane din New York, dar și în Milano și Buenos Aires.


libertatea.ro


Distribuie