NU ai ştiut asta despre ea! Uite cine este şi CUM vorbeşte cu adevărat DARA! VIDEO

Distribuie

Este o adevărată enigmă, asta pentru că viaţa ei de după culise a fost subiectul cel mai puţin discutat. Pentru că e extrem de talentată, fanii sunt entuziasmaţi să afle cine este, ce iubeşte şi de ce cântă. Noi am găsit răspunsul.

Dara, o interpretă care în scurt timp şi-a găsit locul bine meritat în showbizul autohton, dar şi cel de peste hotare. A colaborat cu nume importante din România şi s-a făcut remarcată prin voce şi personalitate artistică. Dincolo de scenă e o domnişoară năzbâtioasă, o fire enigmatică pe care ar vrea să o cunoască fiecare. Astăzi se împlinesc 3 ani de când există Dara, acea interpretă care a făcut furori din prima clipă în care a apărut pe scenă. De menţionat că alături mereu i-a fost producătoarea, Alla Donţu, care este mai mult decât o prietenă, este o a doua mămică, aşa cum îi place să o numească Dara.

La mulţi ani!


Distribuie