Moldoveanca Xenia Deli, model Victoria’s Secret, vrea să înceapă o carieră de actriţă la Hollywood şi să-şi întemeieze o familie. INTERVIU VIDEO

Distribuie

Moldoveanca Xenia Deli trăieşte din plin visul american, din momentul în care a plecat în SUA, prin intermediul companiei Work and Travel şi în scurt timp a reuşit să cucerească lumea modelingului. Deşi a plecat în căutarea unui job nici pe departe legat de modeling, o întâmplare nebănuită i-a deschis calea spre succes.

Moldoveanca  fost observată de un fotograf profesionist, în timp ce lucra chelneriţă, iar din acel moment, viaţa Xeniei a luat o cu totul altă întorsătură, scrie Publika.md

În prezent, Xenia este o vedetă admirată de întreaga lume fiind imaginea mai multor branduri internaţionale, printre care şi Victoria’s Secret.

America mi-a devenit a doua casă. Iubesc această ţară, oamenii sunt binevoitori. În Moldova o să mă întorc doar pentru a-i revedea pe cei dragi. Pe an ce trece, conştientizez tot mai mult că, fără America, nu pot„, a spus Xenia.
   
Familia s-a împotrivit intenţiei Xeniei  de a urma visul american acum însă sunt mândri de realizările  Xeniei.

Iniţial, familia mea îşi făcea griji pentru mine, deoarece eram într-o ţară străină. Pentru ei a fost un şoc vestea că eu rămân. Totuşi, am făcut alegerea şi o consider una bună„, a menţionat Xenia Deli.

Modelul povesteşte că a atins apogeul pofesional în modeling şi anume a devenit  îngerul  Victoria’s Secret.

Cea mai mare realizare profesională este, totuşi, Victoria’s Secret, deoarece orice model îşi doreşte să fie faţa acestui brand şi cred că este cel mai frumos lucru ce mi se putea întâmpla„, a precizat moldoveanca.

Acum următorul „munte” pe care vedeta vrea să-l asalteze este actoria.

Vreau să încep şi o carieră de actriţă la Hollywood. Vreau să îmi întemeiez şi o familie„, a anunţat aceasta.

Prima moldoveancă de la Victoria’s Secret sparge tiparele şi afirmă că un model poate şi să gătească. Aceasta  spune că este o gospodină desăvârşită, chiar dacă în America nu are timp pentru gătit.

Am sânge de găgăuz în mine şi m-au învăţat să gătesc. Când locuiam la Chişinău, găteam o zeamă delicioasă. Data viitoare o să vă gătesc neapărat„, a spus aceasta.

Succesul şi celebritatea venită surprinzător nu i-a provocat boala vedetismului. Chiar dacă a trecut ceva timp de când a ajuns vedetă, Xenia nu are fiţe.

Uneori este capricioasă, pentru că este fată şi toate fetele sunt un pic capricioase. Dar boala stelară nu o are„, a spus verişoara Xeniei.

Xenia Deli s-a născut pe data de 27 octombrie 1989, în satul  Tighina, Republica Moldova.  Acesta a fost distinsă ca model al prestigioasei agenţii Elite, devenind favorita multor  designeri celebri.


Distribuie