Mesajele ASCUNSE din noul clip al Rihannei

Distribuie

Putem fi de acord cu faptul că noul clip al Rihannei nu o să îți dea tocmai senzația de pace sufletească, dar asta nu anulează faptul că e reușit. Mai mult decât atât, face referire la mai multe filme cunoscute, mai ales printre cei pasionați de cultura populară.

Să fim realiști. Rihanna nu e o artistă care impresionează prin talentul ei, dar e frumoasă și știe să șocheze. Nu am mai văzut un clip de la ea care să nu fie cel puțin bizar încă de pe vremea lansării albumului Good Girl Gone Bad, iar Bitch Better Have My Money nu se lasă mai prejos.

Dimpotrivă, e chiar mai mult decât un videoclip banal, care are scopul de a lăsa audiența în derivă. Cei de la Dazed Digital au identificat secvențele marcante din și le-au corelat cu filme precum Indecent Proposal, The Doom Generation, Carrie și nu numai. Totuși, e bine de știut că e NSFW (Not Safe For Work).

Sânge peste tot și o coafură nu tocmai cochetă. Această scenă seamănă și cu cea dinKill Bill, în care Uma Thurman apare la fel de plină de sânge, dar are mai multe în comun cu Carrie, cea cu puteri telekinetice, care cauzează un dezastru în filmul care îi poartă numele, lansat în 1976.

Camerele de motel nu sunt, în general, locurile ideale pentru weekenduri odihnitoare. Sau cel puțin nu în cinematografie. Filmul The Doom Generation al lui Gregg Araki, din 1995, are trei protagoniști, care la un moment dat folosesc o astfel de cameră pentru a evita arestul. Rihanna și două ajutoare ale sale par a se distra ceva mai mult într-o cameră similară, dar trimiterea către film este destul de evidentă.

The Doom Generation

Clipul Rihannei începe și se termină cu aceeași scenă, în care ea se relaxează într-un cufăr plin cu bani. Secvența amintește de Indecent Proposal, când Diana Murphy se scaldă într-un milion de dolari, bani pe care i-a primit pentru a petrece noaptea cu un bărbat foarte bogat.

Indecent proposal

Filmul Thelma şi Louise, a cărui regie poartă semnătura lui Ridley Scott, spune povestea a două femei care fug în Mexic după ce Louise (Susan Sarandon) a ucis un bărbat care voia să o violeze pe Thelma (Geena Davis). Producţia a avut un succes imens, ambele actriţe fiind nominalizate la Oscar la categoria Cea mai bună actriţă, dar au pierdut în faţa actriţei Jodie Foster, care a câştigat râvnita statuetă pentru interpretarea din Silence of the Lambs. Mașina Thunderbird albastră pe care cele două o folosesc pentru a fugi de lege seamănă izbitor cu a Rihannei, care, până la finalul videoclipului, este incendiată.

Thelma and Louise

libertatea.ro


Distribuie
..