Kim Kardashian – Adevărul dur despre sarcina ei

Distribuie

Tristă mult timp pentru că nu rămânea însărcinată, Kim Kardashian, care urmează să aducă pe lume cel de-al doilea ei copil, spune că perioada sarcinii este o experienţă oribilă pentru ea.

Kim trebuie să nască în jurul Crăciunului un băieţel, iar acum ea a scris pe site-ul său, kimkardashianwest.com, o postare intitulată „Ce cred eu cu adevărat despre sarcină”.

 

„Vreau să fiu sinceră: pentru mine sarcina este cea mai rea experienţă din viaţa mea. Nu îmi place această etapă şi nu înţeleg oamenii cărora le place asta. Mama mea şi sora mea, Kourtney, au adorat acest moment. Bravo lor, dar eu nu sunt ca ele”.

 

Vedeta a adăugat ca nu îi place deloc această experienţă pentru că trupul i se umflă, o doare spatele şi nu se mai poate îmbrăca.

 

„Am sentimentul că trupul meu nu îmi mai aparţine. E greu de explicat. Nu că nu mă mai simt sexy, dar mă simt rău şi mă consider respingătoare”, a adăugat ea într-o declaraţie de sinceritate care va fi, cu siguranţă, taxată aspru de multe mămici.

 

Kim are o fetiţă, North West, iar bebeluşul pe care îl va naşte anul acesta ar putea fi ultimul copil pentru ea, din cauza riscurilor avute în timpul naşterii.

viva.ro


Distribuie