Jennifer Aniston va deveni mamă

Distribuie

După ce zvonurile potrivit cărora actrița și partenerul său s-ar fi căsătorit au fost confirmate, cei doi își vor extinde familia.

Se pare că după ani și ani în care presa a tot abordat subiectul sarcinii acesteia, Jen va fi, în sfârșit, mamă. Cu toate acestea, nu este vorba despre un copil biologic, starul din “Friends” apelând la varianta adopției.

 

Mai mult decât atât, dorința celor doi de a deveni cât mai repede părinți a fost chiar motivul pentru care aceștia s-au hotărât să-și pună pirostriile, organizând o ceremonie în secret. O sursă apropiată cuplului a declarat: “Jen și Justin au semnat actele după ce au trecut printr-o serie de interviuri. Mai e cale lungă până acolo. Jen nu a fost mai fericită sau mai entuziasmată în toată viața ei.”

 

De asemenea, un alt factor care a influențat-o pe actriță în luarea acestei decizii ar fi fost petrecerea timpului în compania Sandrei Bullock și a fiului ei adoptat, Louis.

 

Având în vedere că blonda nu a fost foarte apropiată de mama sa, aceasta simte nevoia de a avea o fetiță. Ea ar fi început deja să decoreze una dintre camerele reședinței sale, ba chiar s-a gândit și la un nume pentru viitoarea sa fiică, “Philipa”.

viva.ro


Distribuie
..