Ipoteza că fiica lui ar putea fi grav bolnavă l-a dus pe Connect-R la un pas de colaps

Distribuie

În urmă cu aproximativ două săptămâni, starea de sănătate a Mayei, fetiţa de un an a lui Connect-R, le-a dat mari emoţii părinţilor ei. În timp ce Misha a petrecut zile întregi cu ea în spital, perspectiva unei boli necruţătoare l-ar fi demolat fizic pe artist.

Internată într-o clinică privată

Ar fi urmat o săptămână şi jumătate în care micuţa a fost internată, împreună cu mama ei, într-o clinică privată, pentru analize amănunţite. Toate acestea i-ar fi provocat lui Connect- R un consum fizic şi psihic uriaş, slăbindu- i sănătatea. Practic, perspectiva unei boli urâte căreia fiica lui ar fi trebuit să-i facă faţă l-a demolat. Soarta însă i-a surâs şi, potrivit apropiaţilor familiei, testele nu au relevat prezenţa maladiei în organismul fetiţei. În aceste condiţii, artistul s-a remontat şi, la sfârşitul săptămânii trecute, şi-a reluat activitatea concertistică. l

libertatea.ro


Distribuie