Fiul unui mare actor a fost arestat pentru posesie de droguri

Distribuie

Indio Downey, fiul actorului Robert Downey Jr., a fost reţinut de poliţia americană duminică, în West Hollywood, California, fiind suspectat de posesie de cocaină.

Indio, fiul lui Robert Downey Jr. şi al fostei sale soţii, actriţa Deborah Falconer, era pasager într-o maşină care a fost oprită de poliţie, în momentul în care asupra lui s-a găsit cocaină, în urma unei percheziţii, potrivit site-ului tmz.com.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat şi transportat la sediul unei unităţi de poliţie locale, unde a fost reţinut pentru posesie de droguri. Indio Downey a fost eliberat luni dimineaţă, cauţiunea fiind fixată la suma de 10.250 de dolari.

Robert Downey Jr., la rândul său, a avut mari probleme cauzate de dependenţa de droguri şi de alcool, în urmă cu 20 de ani. În acea perioadă, starul american a fost internat de multe ori în clinici de dezintoxicare, dar a ajuns şi de câteva ori în arestul poliţiei şi chiar la închisoare.


Distribuie
..