„Dima Bilan” ARESTAT cu un kilogram de cocaină în Moscova

Distribuie

În timpul unei operațiuni speciale într-unul dintre cluburile de noapte din Moscova, la 29 iunie în ofițerii poliţiei au arestat un tânăr care a adus cu el la petrecere, peste 100 de grame de cocaină.

Câteva zile în urmă, poliţia a constatat că în traficul de droguri a fost implicat de fapt Stepan Danilin în vârstă de 28 de ani. Alte 800 de grame de pulbere de culoare albă au fost găsite de anchetatori în timpul unei percheziții la casa celui reţinut.

De menţionat că Danilin de multe ori l-a parodiat pe celebrul cântăreț, Dima Bilan. Acesta s-a făcut cunoscut după ce a fost lansată versiunea parodie a „Eurovisionului”, lansată la unul dintre canalele de televiziune rusești, ceea ce l-a făcut celebru în showbizul rusesc, scrie LifeNews.

Stepan Danilin, a participat la diverse producţii de televiziune în care s-a dat drept Dima Bilan şi cu care are multe asemănări.


Distribuie