Decizie radicală! Fetele lui Gabriel Cotabiţă au chemat preotul de urgenţă la spital, după ce au aflat asta

Distribuie

Au trecut şapte zile de când Gabriel Cotabiţă este ţinut în viaţă numai de aparate. Pentru că medicii nu îi dau artistului mari şanse de supravieţuire, cele trei fiice au dorit ca un preot să îl împărtăşească pe tatăl lor, care s-au putea stinge oricând.

Vinerea trecută, Gabriel Cotabiţă a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla la sala de forţă, iar echipajul SMURD ajuns în patru minute la faţa locului, l-a resuscitat pe artist timp de patru minute. Mai apoi, el a fost dus la spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost stabilizat. În urma unor investigaţii amănunţite, doctorii au dat familiei o veste teribilă.

Şansele ca artistul să mai fie un om normal sunt foarte mici, având în vedere că activitatea sa cerebrală este aproape inexistentă după ce creierul nu s-a oxigenat câteva minute bune.

Puse în faţa unui diagnostic crunt, cele trei fete ale lui Gabriel Cotabiţă nu şi-au pierdut speranţa, însă au încercat şi să se gândească la ceea ce pot face pentru tatăl lor: „Au chemat un preot care i-a citit din biblie şi l-a împărtăşit. Prins în ghearele morţii, pe Gabriel Cotabiţă numai Dumnezeu îl poate ajuta. Dacă îi e dat să se ducă, familia a vrut ca acesta să fie împărtăşit, pentru a fi mântuit de păcate. Fetele însă gândesc pozitiv, sunt convinse că tatăl lor va trăi. Merg la biserică şi se roagă ca acest lucru să fie posibil. Este şi normal, nu te poţi împăca aşa uşor cu moartea unei persoane pe care o iubeşti foarte mult. Totul a fost un adevărat şoc, mai ales că Gabriel Cotabiţă nu era bolnav, a venit totul dintr-o dată”, a declarat un apropiat al familiei.

cancan.ro.


Distribuie