De ziua sa, ADRIAN URSU este cel mai fericit atât în plan profesional cât și personal. A confirmat că va deveni TĂTIC
Astăzi, 31 august, sărbătoare dublă pentru cunoscutul interpret Adrian Ursu. El a împlinit 30 de ani, iar prietenii i-au invadat profilurile pe rețelele de socializare de pe internet cu sutele de felicitări și urări de bine.
La cei 30 de ani împliniți, Adrian Ursu a mulțumit tuturor prietenilor și a scris pe contul său personal de pe facebook precum că cel mai bun cadou l-a primit deja, de la fanii și prietenii săi, iar acesta sunt vizualizările, comentariile și felicitările pentru videoclipul nou.
Totodată interpretul i-a îndemnat să continue în același ritm.
Participant și câștigător a numeroase concursuri naționale și internaționale, pe 27 august, Ziua Independenței Republicii Moldova și-a lansat cel mai recent videoclip din cariera sa, care a strâns deja peste 37.000 de vizualizări pe youtube.
Interpretul a confirmat astăzi că va deveni tătic și este extrem de fericit alături de iubita sa.
Adrian Ursu, născut la 31 august 1983 în Ialoveni, are o bogată carieră atât în Moldova cât și peste hotarele ei.