De unde are atâta forţă? Iată secretul Mariei Şarapova | FOTO şi VIDEO

Distribuie

Maria Şarapova a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, în urma unui meci solicitant în care a avut-o ca adversară pe mult mai tânăra româncă Simona Halep. Partida de 3 ore, care a fost aproape să doboare recordul anterior de durată, a fost una dintre cele mai importante din carierele celor două sportive.

Rusoaica şi-a dorit cu disperare victoria şi, pentru că Simona noastră nu se lăsa nicidecum bătută, a apelat la trucuri deloc sportive pentru a-şi dezarma adversara, unul dintre acestea, îndelung comentat şi de presa din toată lumea, fiind cel al tragerii de timp, notează libertatea.ro.

Simona nu s-a lăsat influenţată de strategia Mariei, deşi, în conferinţa de presă de astăzi, a recunoscut că au fost momente când s-a simţit deranjată de purtarea adversarei ei, a trecut uşor peste aceste momente.

Pe Şarapova a bucurat-o mult victoria de la Roland Garros, cu atât mai mult cu cât ea însăşi a recunoscut că a fost cea mai greu de obţinut de când joacă tenis. De mândrie, blonda rusoaică şi-a plimbat trofeul prin Paris şi a făcut şedinţe foto ca o adevărată divă.

În ceea ce priveşte secretul forţei de care a dat dovadă în meciul cu Simona Halep, Şarapova îl dezvăluie chiar ea. Înainte de finală, ea „s-a echilibrat interior” dansând pe celebra piesă a lui Pharell Williams, „Happy”.

Maria Happy Dancing! from Social Channel on Vimeo.


Distribuie
..