Cine este Carla’s Dream şi de ce solistul poartă desene pe faţă

Distribuie

Cine se ascunde sub masca solistului Carla’s Dreams: „Anonimatul nu a fost o opţiune, a fost unica metodă să ne păstrăm identitatea.

Cine este solistul Carla’s Dreams?
După ce site-urile tabloide din România au publicat articole în care, se pare, relevă identitatea solistului trupei Carla’s Dreams, redacţia publicaţiei Unimedia, din Republica Moldova, a solititat o reacţie din partea grupului.
„Altă reacţie decât să ne mirăm un pic şi să le mulţumim pentru interes nu avem. Pentru noi contează poziţia oamenilor care ne susţin şi ea este, ne pare, destul de clară. Pentru ei nu contează cine suntem şi ei înţeleg sensul noutăţilor pentru clickuri şi asta ne bucură cel mai mult. Au mai fost ştiri de acest gen şi vor mai fi probabil, nu vedem de ce am fi deranjaţi atât timp cât, repet, lumea care e alături de noi ne susţine“, a declarat pentru Unimedia Matei, reprezentant al proiectului Carla’s Dreams.
Anterior, site-urile tabloide din România au publicat articole în care arată cine este solistul moldovean al trupei. Astfel, „Click!“ scrie că este vorba de Andrei Ţăruş, fost membru al trupei „In Quadro“, născut pe 25 octombrie 1984, în oraşul Slobozia din Republica Moldova. Publicaţia mai scrie că acesta a absolvit Facultatea de Drept Public din Chişinău şi este căsătorit cu Nelea Motricală, o prosperă femeie de afaceri. „Anonimatul nu a fost de fapt o opţiune, a fost unica metodă să ne păstrăm identitatea sau, mai bine zis, să limităm expunerea personală pentru a micşora nivelul de influenţă din exterior“, spunea unul dintre reprezentanţii tripei pentru loto.md.

Carla’s Dreams, un proiect apreciat peste măsură
„Am obţinut mai mult decât am planificat, 100%. Trebuie să recunosc, proiectul este supraapreciat de foarte multă lume. Noi nu valorăm atât de mult pe cât cred ascultătorii noştri că valorăm“, a mărturist solistului grupului într-un interviu, din 2013, pentru emisiunea „Live cu Lili Lozan“ de la Publika TV. Acelaşi solist recunoaşte că ideea de a-şi acoperi faţa cu diverse desene nu i-a aparţinut, în trecut fiind şi alţi artişti care au făcut acelaşi lucru.

realitatea.net


Distribuie