Ce e în gura lui Connect-R! Dantura lui are nevoie de reparaţii capitale
La 32 de ani, Connect-R a luat o decizie radicală, căci nu mai putea suporta gândul că nu are o dantură frumoasă.
Nemulţumit de ce vedea în imagini atunci când zâmbea, Connect-R s-a decis să intre în reparaţii capitale. Aşa că, la începutul acestui an, cântăreţul a căutat un stomatolog care să îl asigure că va avea o dantură perfectă. Primul pas în îndeplinirea visului său l-a făcut: şi-a pus aparat dentar, dar va sta destul timp cu el până ce dinţii vor fi perfect aliniaţi. Însă stomatologul va mai avea ceva de lucru la dantura cântăreţului şi după ce îi va îndepărta aparatul dentar: ”Sunt în plină reconstrucție a danturii. În ianuarie, mi-am pus aparat dentar și sus, dar și jos. Voi purta cele două aparate un an de zile. Prima săptămână a fost mai dificilă, însă m-am obișnuit cu ele. După această perioadă de un an, mi se vor monta și fațete”, spune juratul de la Next Star.