Băiețelul Antoniei și al lui Alex Velea a început SĂ VORBEASCĂ! Ce spune micuțul

Distribuie

Antonia și Alex Velea formează unul dintre cele mai cunoscute și mai admirate cupluri din showbiz și au împreună un băiețel, care îi face fericiți.

Cei doi și-au făcut publică relația după mult timp în care au ținut-o departe de ochii lumii și speră ca în curând să se căsătorească și să își creștineze băiețelul, însă trebuie să aștepte pronunțarea divorțului dintre Antonia și Vincenzo Castellano, tărăgănat de doi ani încoace.

Până atunci, însă cei doi se bucură de faptul că sunt părinții lui copil minunat care îi face să uite de probleme. Cei doi formează un cuplu normal și își împart responsabilitățile părintești cum pot mai bine. Astfel că nu doar Antonia are grijă de micuț, ci și iubitul ei. Velea pare care fericit să își hrănească fiul și să îi facă băiță și chiar se laudă cu aceste ipostaze pe rețelele de socializare.

Se pare că micuțul Dominic încearcă deja să vorbească, însă nu a rostit încă nici un cuvânt. ”Dominic gângureşte deja, încearcă să zică «mama», «tata» sau mai degrabă o combinaţie între acestea. În mod sigur, prima dată va spune «mama», deşi încercăm să stăm cu el în egală măsură”, a declarat Alex Velea pentru ziarulring.ro.

Antonia are o relație cu Alex Velea, cei doi devenind părinții unui băiețel, la începutul acestui an.


Distribuie
..