Angelina Jolie a slăbit enorm şi riscă să facă atac de cord

Distribuie

Angelina Jolie (38 de ani) se află într-o stare fizică foarte proastă, actriţa fiind, conform revistei americane National Enquirer, epuizată peste măsură, ceea ce îi poate dăuna grav sănătăţii. Angelina Jolie se pare că are grave probleme de sănătate, după cum au aflat jurnaliştii americani.

 După ce în luna decembrie vedeta a leşinat pe platoul de filmare al celei mai recente pelicule pe care o regizează, “Unbroken”, medicii se tem pentru viaţa sa, scrie libertatea.ro. Angelina a ajuns să cântărească doar 42 de kilograme, fiind aproape piele şi os, revista National Enquirer aflând că artista suferă de deshidratare acută şi de epuizare din cauza muncii, ceea ce o predispune oricând la un posibil atac de cord. 

A fost dependentă de alcool şi droguri

Mai mult, se pare că după moartea mamei sale Angelina a dezvoltat o tulburare alimentară care nu îi permite să se hrănească aşa cum trebuie, iar doctorii se tem, gândindu-se şi la dependenţa de droguri şi de alcool din tinereţea vedetei, pentru viaţa sa. Astfel, toţi apropiaţii se roagă de ea să mănânce adecvat, să se odihnească mai mult şi să nu pună pe primul plan cariera, explicându-i că viaţa personală este mai importantă decât cea profesională în acest moment.


Distribuie