Andreea Marin, UDĂ în curtea casei sale | FOTO FIERBINŢI

Distribuie

Febra „Ice Bucket Challenge” a curpins şi România, aşa că, în numai două zile, vedete şi persoane publice au început să-şi arunce provocări de răcorire extremă. Românii nu o fac pe bani, aşa cum se întâmplă în SUA, unde vedete şi oameni politici sau sportivi îşi toarnă pe ei găleţi cu apă cu gheaţă pentru a strânge bani care să-i ajute pe bolnavii de scleroză laterală amiotrofică.

La noi, turnatul apei îngheţate în cap este, deocamdată, o distracţie, dar, cine ştie, poate vom descoperi, la rândul nostru, o cauză pentru care să îi dăm amuzamentului un scop nobil, notează libertatea.ro.

Cert este că, până acum, s-au răcorit extrem Adi Mutu, Radu Vâlcan, Andrei Nourescu, Inna, Cabral, provocat de Andreea Marin, dar şi „Zâna” însăşi, pe care nu se ştie însă cine a provocat-o.

Andreea a postat pe pagina sa de socializare mai multe fotografii prin care a demonstrat că nu doar a zis, ci a şi făcut ce a promis.

Îmbrăcată lejer, Andreea şi-a turnat singură pe cap apa în care pluteau zeci de cuburi de gheaţă. Din reacţiile surprinse ulterior, este clar că Andreei nu i-a fost tocmai uşor să suporte provocarea, dar i-a făcut faţă cu eleganţă.

„De câte ori uiţi realitatea, trezeşte-te amintindu-ţi senzaţia! Preţuieşte viaţa, trăieşte-o AZI şi dă mai departe, cât de puţin!”, este mesajul Andreei Marin.

 


Distribuie