A murit legendara balerină Maia Plisetkaia
Balerina rusa Maia Plisetkaia, una dintre cele mai importante dansatoare şi coregrafe din toate timpurile, a murit sâmbătă. Legendara dansatoare avea 89 de ani.
Anunţul a fost făcut de directorul general al Teatrului Balşoi, Vladimir Ourin, citat de New York Times.
„A murit după ce a suferit o criză cardiacă. Medicii au încercat totul, dar nu au mai putut face nimic”, a declarat Orin.
Acesta a transmis că Plisetkaia a murit în Germania, precizând că a fost informat de soţul balerinei, compozitorul rus Rodion Scedrin.
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe familiei, potrivit serviciului de presă de la Kremlin.
Născută la 20 noiembrie 1925 la Moscova, Maia Plisetkaia a fost una din doar două balerine ale Uniunii Sovietice consacrată cu titlul de „Prima ballerina assoluta”.
Balerina a dansat până la 50 de ani la Bolşoi, depăşind cu mult vârsta de pensionare la care ies de obicei balerinele ruse. Plisetkaia s-a remarcat şi prin sfidarea regimului sovietic, care a calificat drept scandalos modul cum ea interpreta unele balete.