Ieri s-a spus că a iesit din comă, azi familia regretatei Whitney Houston a anunţat teribila veste! FOTO

Familia regretatei Whitney Houston a făcut declaraţii şocante despre starea de sănătate a lui Bobbi Kristina, la scurt timp după ce tatăl său a anunţat ieri, după întâlnirea cu medicii pe care a avut-o la spital, că se simte mai bine.

Citește mai mult

Veste BOMBĂ despre sarcina Ducesei de Cambridge

Ducesa de Cambridge este însărcinată. Ca şi în cazul primei sarcini, şi de această dată zvonurile sunt numeroase. Dacă sarcina lui Kate este o certitudine, nu se cunoaşte nimic oficial nici dacă este vorba despre un singur copil sau despre gemeni. Presa britanică vehiculează tot mai mult ultima ipoteză şi oferă şi două variante de nume presupus alese de către cei doi părinţi.

Citește mai mult

Veste tristă pentru toţi fanii interpretei Celine Dion! Iată ce i s-a întâmplat vedetei

Cântăreaţa canadiană Céline Dion a anunţat marţi, prin intermediul unui comunicat publicat pe pagina ei de Facebook, că şi-a suspendat toate activităţile profesionale, anulând inclusiv turneul din Asia şi concertele din Las Vegas, de pe urma cărora ar fi câştigat jumătate de miliard de dolari.

Citește mai mult