Scapă de părul gras prin cele mai simple metode

Părul gras dă femeilor multe bătăi de cap. Pentru că sunt mereu în centrul atenţiei, acestea trebuie să arate întotdeauna impecabil, iar părul nu tocmai curat, nu va face altceva decât să le ştirbească din frumuseţe. Învaţă ce trebuie să faci ca să scapi de părul gras prin câteva remedii simple, uşoare şi la îndemână.

Citește mai mult

Ai MÂNCĂRIMI VAGINALE? Iată câteva remedii naturiste pentru a le ameliora

Mâncărimile vaginale pot fi cauzate de boli cu transmitere sexuală sau infecţii. Senzaţia de mâncărime în zona vaginului este cel mai frecvent asociată cu o candidoză vaginală. Iritaţia din zona intimă, numită şi pruritul vaginal poat fi ameliorat prin câteva remedii simple.

Citește mai mult

Învaţă cum să fii rapid în formă fără să mergi la sală

Fiindcă vara e tot mai aproape, trebuie să te gândeşti serios la ce trebuie să faci ca să te menţii în formă. Pentru că în acestă perioadă ai tot mai multe de făcut, iar timpul te presează, urmează câteva exerciţii care te vor ajuta să fii în formă fără să mergi la sală.

Citește mai mult

Scapă de durerile de rinichi cu ajutorul câtorva alimente utile

Rinichii au funcţii importante în organism. Aceştia elimină toxinele şi menţin constant concentraţia de săruri şi apă din organism. Pentru o funcţionare mai bună a rinichilor trebuie să consumăm cât mai multe alimente bogate în lichide care împiedică deshidratarea şi formarea pietrei la rinichi. Iată ce alimente trebuie să consumi ca să ai rinichi sănătoşi.

Citește mai mult

Încălţămintea cu toc – ce trebuie să faci ca să nu-ţi obosească picioarele

Toate femeile poartă tocuri. Fie le asortezi cu o ţinută elegantă de seară, fie cu un look mai casual, acestea te vor scoate întodeauna în evidenţă. Despre cât de inconfortabile sunt însă, şi cât de mult obosesc picioarele, mai puţini vorbesc. Vezi ce trebuie să faci ca să previi oboseala picioarelor şi să te simţi bine!

Citește mai mult

Buzele, gâtul şi decolteul sunt cele mai sensibile zone ale corpului! Aveţi grijă cum le protejaţi

Deşi femeile iubesc nespus de mult să aibă grijă de ele, există anumite zone care nu sunt întotdeauna protejate. Spre exemplu, gâtul, buzele şi decolteul, au fost întotdeauna apreciate, simţite şi adorate. Să ştiţi că acestea sunt considerate cele mai sensibile zone ale corpului.

Citește mai mult

Adevăratele motive de cădere a părului

Părul este considerat o frumuseţe şi o eleganţă feminină. De nenumărate ori însă, firele de păr ne dau dureri de cap şi multă muncă. O bună parte din femei ştiu că fierele de păr cad foarte uşor. Acestea ajung la etapa când sunt în stare de a dace orice pentru a nu lăsa după sine ghemuleţe de fire.

Citește mai mult

Ingredientele care te scapă de tenul gras: tărâţa şi albuşul de ou

Pentru fiecare femeie, faţa reprezintă cea mai importantă parte a corpului căreia trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită. S-ar părea că remediile împotriva acneelor, soluţiile de protecţie şi tot soiul de reţete pentru curăţarea feţei se folosesc pentru toate tipurile de ten. Acest lucru nu este adevărat! Există mai multe tipuri de ten care se deosebesc foarte mult şi trebuie să le oferim tratament diferit.

Citește mai mult

SFORĂITUL îţi poate destrăma relaţia! Află cum poţi scăpa de acest zgomot deranjant

Sforăitul afecteaza calitatea somnului şi afecta vieţa de cuplu. Fie că este problema ta sau a partenerului, sforăitul diminuează calitatea somnului. De aici vine întrebarea dacă poziţia în care dormi determină diferite tipuri de sforăit. Sforăitul cu gura deschisă cauzează vibraţii ale tesuturilor gâtului în momentul inspirării şi expirării pe gură, ducând la un sunet perceput ca SFORĂIT.

Citește mai mult