ZOOTERAPIE: Animalele care fac bine sănătăţii

Distribuie

În trecut, animalele erau ţinute pentru valoarea lor utilitară: pisicile vânau şoareci, iar câinii apărau casele şi familiile. Însă, pe măsură ce modul de viaţă se schimbă, evoluează şi comportamentul oamenilor faţă de animale. Aşadar, acestora li se substituie treptat o legătură afectivă, uneori cu efecte terapeutice ale unor animale aflate în contact cu omul, scrie efemina.ro.

Odată cu dezvoltarea zooterapiei, s-a constatat că relaţia dintre om şi animal poate fi benefică pentru om. Astfel, câinii, pisicile, caii şi chiar delfinii ne pot ajuta să ne simţim mai bine.

Primele studii au arătat că, la modul general, numai a fi în contact cu un animal este benefic pentru starea de sănătate şi mentală.

Animalul asigură respectul de sine, îndeplineşte o parte din nevoile fiziologice şi emoţionale ale omului, în urma acţiunii asupra stresului şi calmând anxietatea, presiunea arterială scade. În plus, cine are un animal prezintă un risc redus de astm, rinită şi alergie. Veritabil catalizator, animalul linişteşte persoanele depresive, favorizând transferul de afecţiune în familie şi comunicarea.

O persoană care îşi scoate câinele la plimbare poate ieşi astfel din izolare, iar animalul îi stimulează mobilitatea şi concentrarea.

Dintre animalele considerate „terapeutice”, cel mai bun este cîinele. Printre calităţile sale se numără firea ascultătoare, fidelitatea, sensibilitatea, capacitatea de învăţare şi simpatia pe care o degajă. Adevărat antidot al singurătăţii, anxietăţii şi tensiunilor, câinele poate fi de mare ajutor terapeutic, declaşând reacţii psiho-afective pozitive.

Animalele de casă au o influenţă benefică atât asupra stării noastre generale de sănătate, dar şi asupra aspectului fizic.


Distribuie