VEZI la ce te ajută LAPTELE

Distribuie

Toată lumea știe de slăbiciunea Cleopatrei pentru băile de lapte și miere, pentru a avea pielea catifelată și astăzi, cele două ingrediente își găsesc utilizarea în produsele cosmetice. Putem însă să aplicăm trucurile naturale de frumusețe ale bunicii, bazate pe lapte și miere, care vor da același rezultat, dacă nu chiar mai bun, ca cele din comerț.

Iată câteva trucuri pe bază de lapte!

Lapte hidratant: îmbibă o dischetă demachiantă în lapte și tamponează-ți ușor tenul. Vei vedea cum pielea se hidratează.

Demachiant: poți folosi laptele natural pentru demachiere. Umezește o dischetă demachiantă și demachiază-te. Usucă apoi pielea cu o altă dischetă și aplică un tonic potrivit tipului tău de piele.

Piciorele perfecte: dacă îți rămân urme de roșeață după epilare, tamponează zona cu o compresă înmuiată în lapte rece.

Somn mai bun: un pahar de lapte cald, amestecat cu o linguriță de miere este un excelent remediu împotrivai nsomniei.

Picioare fine: amestecă jumătate de cană de sare mare cu 1/3 de cană de ulei de măsline. Între timp, încălzește un litru de lapte. Lasă-ți picioarele la înmuiat în lapte timp de 10 minute, apoi masează-le cu amestecul de sare și miere. Aplică cremă și piune-ți niște șosete călduroase.

Exfoliant natural: pentru o piele fină, amestecă două linguri de fulgi de grâu, o lingură de miere și una de lapte până când se transformă într-o pastă. Aplic-o pe piele și las-o să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește cu apă călduță.

Baia de lapte: îți va lăsa pielea bine hrănită și hidratată. Timpul ideal este de 10, 20 de minute.

Cum să îți prepari o baie de lapte

Ai nevoie de:

Jumătate de cană de lapte praf
Un sfert de cană de mălai
Un sfert de cană de miere de albine
10 picături de ulei esențial de trandafiri
Amestecă toate aceste ingrediente, până obții o pastă omogenă. Adaugă treptat apă. Când este suficient de fluidă, toarn-o încet în cadă.

oanacuzino.ro


Distribuie