Transipiri în exces? S-ar putea să suferi de nişte boli grave

Distribuie

Creşterea temperaturii corporale este un prim semn de infecţie. Asta înseamnă că există viruşi, bacterii sau microbi care se răspandesc în corpul tău şi care te fac să ai temperatură şi să transpiri. Să descoperim ce boli pot prevesti transpiraţiile excesive.

Raceli şi gripe. De cele mai multe ori, nu este vorba decât de o simplă răceală sau o formă uşoară de gripă, mai ales dacă febra nu continuă să crească. Febra şi transpiraţia sunt răspunsuri normale şi automate ale organismului în lupta cu infecţia, aşa că nu ar trebui să te îngrijorezi decât în momentul în care temperatura corpului trece de un anumit nivel.

Menopauza. Menopauza nu este considerată o boală, ci mai mult o etapă din viaţă fiecărei femei. O dată cu intrarea la menopauză, foarte multe femei resimt valuri de căldura, chiar şi pe vreme rece. Acestea se numesc bufeuri şi trec o dată cu instalarea menopauzei.

Cancer. Transpiraţiile excesive din timpul nopţii pot prevesti şi apariţia cancerului, sunt de părere specialiştii. Dacă transpiraţiile sunt însoţite si de scăderea în greutate, atunci o vizită la medicul de familie este necesară, pentru a putea descoperi din timp şi trata orice formă de cancer, avertizează expresspress.ro

Hipoglicemia. Scăderea nivelului de zahăr din sânge poate cauza transpiraţii nocturne. Acesta este un prim semn al diabetului, aşa că fii atentă. Dacă eşti deja diabetică şi iei medicamente sau insulina pe cale injectabilă, transpiraţiile nocturne pot prevesti scăderea nivelului de glucoză.

Infecţii. Aşa cum spuneam şi mai sus, transpiraţia este primul semn al unei infecţii, fie că vorbim de tuberculoză, de afecţiuni ale vâlvelor inimii, SIDA sau modificări inflamatorii.

Tulburări ale sistemului nervos. Sistemul nervos controlează tot organismul şi toate funcţiile acestuia. În formele severe ale bolilor sistemului nervos, se poate observa o creştere a transpiraţiilor, alături de alte probleme neurologice (pierderi de memorie, confuzie, etc.).

Hiperhidroza idiopatică. Sună înfricoţător, nu? Ei bine, în acest caz nu ai de ce să îţi faci griji. Hiperhidroza idiopatică este condiţia în care organismul produce în mod constant cantităţi mari de sudoare, fără nici un motiv medical. Practic, nu ai nicio boală, ci doar transpiri excesiv.


Distribuie
..