Ţi-e teamă de ginecolog? Iată DE CE nu trebuie să amâni controlul

Distribuie

În caz că ai vreo nelămurire, te bazezi pe prietene, pe mama, pe rude, sau leacurile luate „după ureche” fac mai mult rău decât bine. Și, când chiar nu se mai poate, de nevoie, îți faci curaj și te prezinți la medic. De cele mai multe ori, e prea târziu. Iată de ce trebuie să mergi regulat la medic.

E neplăcut, însă nu doare

Înainte de a te îmbujora de rușine, gândește te că omul care te va consulta, fie bărbat, fie femeie, e specialist în domeniu. Nu ești nici prima, nici ultima lui pacientă, informează unica.ro.

E atât de obișnuit cu imaginea care ție îți provoacă jenă maximă, încât o analizează strict din punct de vedere profesional. Doar e „obiectul muncii” lui, nu?!

Și e acolo, nu ca să te chinuie, nici ca să te critice ori să-ți ceară socoteală, ci pentru a te ajuta să-ți fie bine, să fii sănătoasă. De aceea, e foarte important să găsești un medic ginecolog care să-ți inspire încredere, cu care să te împrietenești, căruia să i te destăinui și să-i prezinți orice nelămurire. Dacă ai până în 35 de ani, e bine să vizitezi specialistul măcar de două ori pe an, chiar dacă nu prezinți niciun simptom îngrijorător.

După 35 de ani, o dată pe an e suficient, numai cu condiția să nu suferi din cauza unor afecțiuni care necesită controale mai dese. Ține minte: dacă mergi periodic la control și ești perfect sănătoasă, în afara disconfortului, nu vei simți nicio durere! Ce ai de pierdut?

Asta a fost tot?

Odată ajunsă în cabinetul ginecologic, sinceritatea joacă rolul cel mai important. Trebuie să discuți deschis cu medicul și să treci peste orice urmă de jenă.

Examenul propriu-zis e foarte simplu. Nu trebuie să sari peste testul Papanicolau, acesta fiind crucial în depistarea precoce a cancerului și, implicit, salvator de vieți. Controlul constă, după caz, și în ecografie, colposcopie, analize hormonale.


Distribuie