Sfaturi NEOBIŞNUITE ce te scapă de kilogramele în plus

Distribuie

Nu este nevoie să faci exerciţii istovitoare sau să ţii diete stricte pentru a slăbi sau pentru a te menţine în formă. Tot ce trebuie să faci este să apelezi la câteva trucuri simple, iar rezultatele cu siguranţă nu vor întârzia să apară.

Ulei şi apă cu zahăr

Potrivit lui Seth Roberts, un psiholog american care a pus la punct dieta Shangri-La, persoanele care beau, de două ori pe zi, 1 – 3 linguri de apă îndulcită sau 1 – 2 linguri de ulei de măsline, între mese îşi reduc considerabil pofta de mâncare, scrie doctorulzilei.ro.

Adăugarea de condimente foarte aromate în mâncare poate oferi un mai bun control asupra porţiilor – creierul este astfel forţat să fie atent la noile arome.

Cu cât combinaţia de arome este mai insolită, cu atât este mai eficace. În plus, condimente precum scorţişoara şi chimenul sunt pline de antioxidanţi.

Dulciurile

Persoanele care gătesc pot consuma o acadea, de preferat cu arome puternice, pentru ca papilele gustative să fie ocupate.

În acest fel se evită tentaţia de a gusta tot timpul din felurile de mâncare preparate.

Doar o masă pe zi

Postul cu întreruperi se numără printre noile tendinţe în materie de cure de slăbire. Un post alimentar de 24 de ore poate fi perceput de organism ca un maraton al foamei, renunţarea la una -două dintre mesele principale fiind o metodă mai uşoară de a slăbi.

 


Distribuie