De ce este bună DIETA MEDITERANEANĂ pentru femei

Distribuie

Femeile care doresc să rămână însărcinate au mai multe şanse să-şi atingă scopul dacă au o alimentaţie mediteraneană, arată un studiu publicat recent.

Pe lângă faptul că este foarte sănătos, regimul alimentar le ajută pe femei să rămână însărcinate, potrivit unor cercetători spanioli. Într-un studiu realizat pe 500 de femei, s-a demonstrat că femeile a căror alimentaţie este bogată în fructe, legume, peşte şi cereale complete sunt mai fertile.

Din cele 500 de femei, numai 17% din cele care ţineau regim riguros o dietă mediteraneană, au spus că au avut dificultăţi în a rămâne însărcinate. Femeile care nu ţineau corect regimul menţionat, procentajul a fost de 26%.

Regimul mediteranean permite în plus reducerea cu 30% a riscului de accident vascular cerebral şi creşte şansele de sarcină în cadrul programelor de fecundare asistată.

Totodată, regimul alimentar protejează memoria, afirmă autorii celui mai mare studiu realizat până în prezent în acest domeniu şi care confirmă binefacerile acestui tip de alimentaţie.

Specialiştii mai spun că dieta mediteraneană ajută la protejarea creierului împotriva îmbătrânirii.


Distribuie