De ce este bine să PLÂNGI

Distribuie

Lacrimile sunt o componentă firească a fiecărui om. Însă în unele culturi plânsul este o adevărată lipsă de deminitate. Deşi, într-o mare parte lacrimile sunt provocate de un motiv trist, acestea sunt foarte benefice pentru sănătatea fizică, cât şi psihică. Află în continuare de ce.


Lacrimile HIDRATEAZĂ

Lacrimile, numite lacrimi fiziologice (cele care nu sunt provocate de emoţii, ci care apar în mod constant) răspund pentru hidratarea permanentă a ochilor. Plânsul  curăţă globul ocular şi pleoapele şi, previne deshidratarea diverselor membrane mucoase.

Lacrimile PURIFICĂ

Biochimistul William Frey din SUA a constatat că lacrimile emoţionale cauzate de durere, elimină din organism  toxine  şi hormoni de stres.

Lacrimile CALMEAZĂ

O „sesiune” de plâns nu durează mai mult de 30 de minute, iar 70% dintre persoanele care plâng nu încearcă să îşi ascundă lacrimile. 88% dintre cei chestionaţi au declarat că s-au simţit mai bine după ce au plâns.

Lacrimile PROTEJEAZĂ

O enzimă conţinută în lacrimi, are o acţiune puternică antibacteriană şi antivirală.

Lacrimile ELIBEREAZĂ

De obicei, plânsul apare dintr-un anumit motiv. În situaţii de stres se accelerează pulsul, tensiunea creşte şi  apar transpirări de parcă ai alerga o cursă de maraton. Pe această cale, lacrimile vin să reducă reacţiile menţionate. După plâns se reglează tensiunea şi repiraţia, muşchii devin mai relaxaţi, de asemenea, se  armonizează starea de spirit.

Lacrimile ÎMPRIETENESC

Potrivit psihologului Oren Hassen, plânsul este un mecanism emoţional, care ajută să stabileşti relaţiile cu cei din jur. Când ochii unei persoane sunt înlăcrimaţi, este greu să-l mai consideri un rival  sau  o ameninţare pentru planurile tale. Plângând, demonstrezi propria vulnerabilitate şi în acelaşi timp dai dovadă că ai încredere în persoana care îţi vede lacrimile.

Aşadar, nu te sfii de propriile lacrimi, aceasta este  cea mai bună cale de a „lansa” sentimentele.

 


Sursa foto: creazone.org, stihi.ru.



Distribuie