Cum știi că ai o INFECŢIE VAGINALĂ
De multe ori, din păcate, sănătatea nu este pusă pe primul loc așa cum ar trebui. Când observi o scurgere vaginală anormală, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să mergi la medicul specialist să afli ce se ”întâmplă”. Află care sunt semnele unei infecții genitale:
Scurgere transparentă, lipicioasă
Orice femeie aflată la ovulație poate avea astfel de scurgeri vaginale. Aceasta este perfect normală și nu este cazul să te sperii din cauza ei. Unele femei pot avea doar câteva picături, în timp ce altele au nevoie să schimbe mai multe protej-slipuri într-o zi.
Scurgere albă, groasă și ai mâncărimi
Acestea sunt primele semne ale unei infecții cu candida. De obicei scurgerea nu are un miros, iar mâncărimile apar în exteriorul și interiorul labiilor. Candidoza este foarte des întâlnită și poate fi cauzată de numeroase lucruri, de la un tratament cu antibiotice și până la purtarea chiloților umezi după ce ai fost la sală.
Scurgere galben-verzuie și poți avea usturimi
Două infecții bacteriene comune dau aceste simptome: chlamydia sau gonoreea. Unele femei pot să nu aibă aceste simptome – câteodată nici nu știi că ai chlamydia – în timp ce altele mai au, pe lângă cele descrise mai sus, dureri în zona pelvină și usturimi în timpul micțiunii. Cele două infecții se tratează cu antibiotice destul de ușor, dar este nevoie ca și partenerul tău să facă tratamentul și să nu faceți sex până nu îl terminați.
Scurgere gri, subțire și miroase puternic
Cel mai probabil ai o vaginoză bacteriană, iar mirosul este cel care spune sigur de ce suferi – scurgerea are un miros puternic de pește. Se tratează cu medicamente prescrise de doctor.
Scurgere spumoasă, care miroase urât
Dacă scurgerea vaginală mai are și o nuanță ușoară de gri sau de verde, cel mai probabil ai făcut o infecție cu tricomoniază. Nu trebuie neapărat să faci sex ca să faci această infecție, ci poate fi cauzată și de un organism care crește… pe prosoapele tale de baie. Se poate întâmpla ca persoanele care o au să nu aibă simptome, iar din acest motiv este important să mergi la medic și să îți faci analizele complete anual.
Scurgeri vaginale cu sânge
De multe ori sângele poate apărea în afara menstruației după ce o femeie începe să ia pilule contraceptive – este modul corpului tău de a-ți arăta că se ”obișnuiește” cu schimbările hormonale. Dacă are o culoare roșu-închisă sau chiar maronie, poate fi doar sânge rămas de la menstruație și care nu a apucat încă să iasă din vagin.
Chiar dacă ai o idee despre ce înseamnă scurgerile vaginale, este foarte important să mergi la medicul specialist după fiecare astfel de schimbare. Nu te trata după ureche, pentru că poți agrava problema de sănătate!