Cum slăbeşti la fund în 7 zile. VIDEO

Distribuie

Multe femei se simt complexate din cauza faptului că au fundul mare, în comparaţie cu restul corpului. Mai mult decât atât, majoritatea dintre ele au încercat cam orice se putea încerca pentru a reuşi să-şi micşoreze fundul, însă rezultatele nu au apărut.

Cu toate acestea, există o metodă care ajută nespus de mult la micşorarea feselor, însă este necesară foarte multă ambiţie şi dedicaţie.

 Potrivit unora dintre cei mai cunoscuţi antrenori de fitness din lume, femeile care consideră că ar trebui să-şi micşoreze fundul trebuie să respecte o serie de reguli.

 Astfel, este imperativ ca în primul rând să-şi schimbe dieta, este important să facă sport şi cel mai important este să doarmă până când se trezesc în mod natural.

 Acest ultim punct este poate cel mai important, având în vedere că în timpul somnului sunt consumate cele mai multe calorii, ceea ce înseamnă o pierdere substanţială a grăsimii depuse pe fese.

 Aşadar, pentru a reuşi să scăpaţi de kilogramele în plus depuse pe fese şi astfel să obţineţi fundul mult dorit, este indicat să urmaţi acest program de 7 zile, care include o dietă specială, exerciţii fizice şi cel puţin 8 ore de somn în 24 de ore de zi.

 

Ziua 1: Maxim trei mese pe zi, fiecare masă având acelaşi meniu: 2 felii de pâine neagră, albusul a 4 ouă fierte, 3 roşii, 100 de grame de piept de pui la grătar. Trebuie să consumaţi 4 litri de apă pe parcursul zilei, iar mesele trebuie luate la interval de maxim 5 ore, minim 4 ore. După ora 19.00 nu mai mâncaţi nimic.

Dimineaţa, înainte de micul dejun cu 15 minute, efectuaţi 90 de genoflexiuni, în trei serii, de câte 30 de genoflexiuni fiecare serie.

 
Ziua 2: Maxim 3 mese pe zi, fiecare masă constant din 300 de gram de iaurt degresat, o portocală, 2 felii de pâine neagră şi 300 de grame de brocolli fiert. Trebuie să consumaţi 4 litri de apă pe parcursul zilei, iar mesele trebuie luate la interval de maxim 5 ore, minim 4 ore. După ora 19.00 nu mai mâncaţi nimic.

 Dimineaţa, înainte de micul dejun, efectuaţi 120 de genoflexiuni, în câte trei serii de câte 40 genoflexiuni.

 
Ziua 3: Maxim 3 mese pe zi, fiecare masă constând în 2 felii de pâine neagră, 500 de mililitri de supă de varză, 100 de grame de piept de pui la grătar. Trebuie să consumaţi 4 litri de apă pe parcursul zilei iar mesele trebuie luate la interval de maxim 5 ore, minim 4 ore. După ora 19.00 nu mai mâncaţi nimic.

 Seara, după cină, efectuaţi 90 de genoflexiuni împărţite în câte două serii de câte 45 de genoflexiuni fiecare.

 Ziua 4: Maxim 3 mese pe zi, fiecare masă constând în: 2 felii de pâine neagră, spanac înnăbuşit, 200 de grame de peşte, de orice tip, făcut la grătar, stropit cu lămâie din belşug. Trebuie să consumaţi 4 litri de apă pe parcursul zilei iar mesele trebuie luate la interval de maxim 5 ore, minim 4 ore. După ora 19.00 nu mai mâncaţi nimic.

 În ziua a 4-a faceţi pauză de la exerciţiile fizice.

 Ziua 5: Maxim 3 mese pe zi, fiecare masă constând în: 2 mere, două ouă fierte întregi, o cană mare de ceai verde, 100 de grame de orez fiert. Trebuie să consumaţi 4 litri de apă pe parcursul zilei iar mesele trebuie luate la interval de maxim 5 ore, minim 4 ore. După ora 19.00 nu mai mâncaţi nimic.

 Înainte de micul dejun efectuaţi 150 de genoflexiuni, împărţite în câte trei serii a câte 50 de genoflexiuni.

 Ziua 6: Maxim 3 mese pe zi, fiecare masă constând în: 200 de grame de piept de pui la grătar, o portocală, o banană şi 3 rosii.Trebuie sa consumati 4 litri de apa pe parcursul zilei iar mesele trebuie luate la interval de maxim 5 ore, minim 4 ore. Dupa ora 19.00 nu mai mancati nimic.

 Dupa cina, efectuati 150 de genoflexiuni, impartite in cate trei serii a cate 50 de genoflexiuni.

 Ziua 7: Maxim 3 mese pe zi, fiecare masa constand in: peste, de orice fel, cat de mult doriti, facut la gratar. Cartofi rosii, maxim 200 de grame, innabusiti si 100 de grame de iaurt degresat.

 Înainte de micul dejun efectuaţi 150 de genoflexiuni, împărţite în câte trei serii a câte 50 de genoflexiuni şi repetaţi antrenamentul şi după cină.

După aceste şapte zile este indicat să luaţi o pauză de maxim 3 zile pentru ca muşchii să vi se refacă. În aceste trei zile de pauză este indicat să mâncaţi normal, respectând regula celor trei mese pe zi şi dormind cel putin 8 ore în cele 24 ale unei zile.

 După ce aţi repetat rutina de 7 zile de două ori, veţi observa rezultate surprinzătoare. Pentru a vă menţine apoi la starea aceasta, efectuaţi cu încredere o dată la două zile exerciţiile din clipurile.

lyla.ro.


Distribuie