Cum îţi controlezi corect SÂNII, pentru a depista CANCERUL | VIDEO

Distribuie

O palpare lunară a sânilor, făcută corect, le-ar putea ajuta pe multe dintre femei să depisteze din timp cancerul şi, astfel, le-ar salva viaţa.

Dar, chiar şi aşa, multe dintre cele care îşi controlează singure sânii o fac în mod incorect, ceea ce înseamnă că pericolul, dacă el există, rămâne nedepistat, scrie libertatea.ro.

Aşa că, specialiştii ne învaţă cum să palpăm corect sânii pentru a depista eventuale tumori.

– Staţi cu o mână în şold şi relaxaţi-vă

– Încercaţi să împărţiţi ţesutul sânului în patru cadrane: unul de-a lungul mamelonului, un altul în jurul mamelonului, unul vertical, care parctic traversează sânul şi un altul în jurul sânului, la baza acestuia, spre subraţ.

– Folosind o pânză foarte fină pe care să o aşezaţi pe trei degete de la mâna opusă sânului pe care îl palpaţi: arătătorul, mijlociul şi inelarul, şi examinaţi un cadran al sânului cu mişcări uşoare, dar ferme, fără a fi agresive, ca şi cum aţi încerca să căutaţi ceva aflat în profunzime.

– Începeţi palparea întâi uşor, de suprafaţă, după care, progresiv, încercaţi să simţiţi mai profund.

– Este foarte important să acoperiţi toată zona claviculei şi să simţiţi toţi nodulii limfatici aflaţi subraţ. Aproxiamtiv 50% dintre cancerele de sân se localizează în aceste zone, iar nodulii limfatici măriţi pot fi un semn al acestor cancere. Aşa că aveţi grijă să nu vă palpaţi doar în jurul mamelonului şi să uitaţi astfel de zona subraţului.

– Pentru o palpare corectă este nevoie să alocaţi fiecărui sân minimum trei minute, timp în care să controlaţi, pe rând, fiecare zonă a sânului.

– Când ajungeţi la mameloane, încercaţi să simţiţi sub areolă (zona mai închisă la culoare din jurul mamelonului).

– De asemenea, este foarte important să fiţi atente la orice erupţie care poate apărea la nivelul sânului, sau la orice scurgere din acesta, fie că este lăptoasă, gălbuie sau seamănă cu o sângerare. Dacă observaţi aşa ceva, mergeţi imediat la medic.

– Fiţi atente la schimbarea de formă şi de densitate a sânilor şi, nu uitaţi, sânii sunt asimetrici.

– Dacă observaţi mici excrescenţe la nivelul sânilor, este semn alarmant, pentru că înseamnă că se petrece ceva în interiorul lor.


Distribuie