Cea mai simplă metodă! Tusea, tratată cu CIOCOLATĂ

Distribuie

Ciocolata neagră combate eficient tusea obişnuită, susţine o echipă de experţi britanici, potrivit cărora compuşii din cacao diminuează simptomele tusei acute sau cronice, în urma unui studiu care a inclus 300 de voluntari din 13 clinici.

Acestora le-a fost administrată de două ori pe zi teobromină, derivat din ciocolată, timp de 14 zile. La sfârşitul experimentului, 60% dintre voluntari au raportat că se simt mai bine, scrie libertatea.ro.

Consumul zilnic de ciocolată, conform experţilor, poate ameliora tusea cronică, fiind suficientă doar o tabletă de ciocolată pe zi. Dar de îndată ce veţi înceta să o consumaţi, tusea va reveni.

Cercetări ale Institutului Naţional de Cardiologie şi Pneumologie din Marea Britanie arată că teobromina blochează activitatea terminațiilor nervoase senzitive , eliminând reflexul de tuse, fiind chiar mai eficientă decât codeina.

În cadrul experimentului, oamenii de ştiinţă au folosit o doză de teobromină egală cu 1000 de miligrame. 30 de grame de ciocolată amăruie conţine aproximativ 450 de miligrame de teobromină, ciocolata neagră dulce conţine 150 mg, iar cea cu lapte aproximativ 60 de miligrame.


Distribuie