Alte motive pentru care eşti supraponderală

Distribuie

Corpul tău este hrănit şi conturat de o varietate de factori, incluzând mâncarea pe care o mănânci, gândurile pe care le ai, emoţiile pe care le simţi, mirosurile şi sunetele la care eşti expus(ă). Sunt mai multe la mijloc: unele chestiuni simple şi altele complexe. Iată care sunt cele mai des întâlnite cauze ale supraponderalităţii.

Greutatea nu are în totalitate legătură cu ceea ce mănânci. Relaţiile tale şi cariera influenţează şi ele. Poţi invăţa să le foloseşti pe toate în favoarea ta, pentru a obţine un corp şi o minte sănătoase şi o viaţă pe care să o iubeşti.

Abordarea ştiinţifică faţă de slăbire include numărarea caloriilor şi a gramelor de grăsime. Cântărirea alimentelor. Abţinerea. Controlul. Şi medicamente periculoase sau chiar intervenţii chirurgicale. Ştiinţa crede că trebuie să înţelegem mâncarea prin nutrienţi şi calorii. Această perspectivă reducţionistă are limitări serioase. De aceea, sunt din ce în ce mai multe persoane supraponderale sau bolnave. Se cheltuiesc miliarde de dolari pentru a izola nutrienţii din alimente în încercarea de a-i găsi pe cei perfecţi, care le vor aduce tuturor sănătate şi o greutate optimă. Aceasta este o abordare inutilă. Alimentele ne afectează pe fiecare diferit. Nu fiecare beneficiază în mod egal de alimente care conţin aceeaşi cantitate de nutrienţi şi calorii.  Valoarea alimentelor se extinde dincolo de nutrienţii săi. Mâncarea are esenţă, caracter şi proprietăţi energetice şi terapeutice care depăşesc descrierile ştiinţei.

Trecutul îţi controlează prezentul? Ai avut mii de experienţe de-a lungul vieţii şi ele te-au făcut ceea ce eşti azi. În urma lor ţi-ai construit o imagine de sine, un set de adevăruri personale care îţi ghidează paşii. Majoritatea oamenilor nu ştiu ce-i ghidează în viaţă.

Mai eşti suparat(ă) pe învăţătoare? Încă îi mai porţi pică celei care a fost promovată înaintea ta acum 10 ani? Ţi-au spus părinţii că eşti grasă, urâtă, că nu eşti bună de nimic? Eşti invidioasă pe fratele tău? Ai trecut peste vina sau rusinea a ceva ce ai făcut în trecut?

Amintirile care stau în colţuri ascunse ale minţii ne ţin corpul ostatic. Resentimentele, ura, mânia, vina şi ruşinea sunt grele şi ne afectează. Emoţiile au propria energie. Când cele negative nu sunt rezolvate şi anulate, se adună şi cauzează stagnări sub formă de greutate în exces şi boli.
Sursa: suntfericita.ro

Distribuie