Alimentul pe care puțini îl consumă, dar care te apără de cancerul la sân

Distribuie

Obiceiurile alimentare ale femeilor pot influența riscul apariției a cancerului la sân, spun cercetătorii americani. Am luat în calcul concluziile lor, dar și părerea unui specialist român.

Nutriția inteligentă, care ajută la menținerea unui greutăți normoponderale, influențează pozitiv starea de sănătate, dar este posibil să ajute și la scăderea riscului de apariție a unuia dintre cele mai des întâlnite forme de cancer în rândul femeilor, cancerul la sân. Acesta este mesajul Societății Americane de Cancer, citat de site-ul Everyday Health. S-au luat în considerare mai mulți factori ca numărul caloriilor și creșterea în greutate, consumul produselor din soia și nivelul de alcool.

Creșterea greutății corporale dăunează

Femeile aflate în peridoada post-menopauză reprezintă grupa de vârstă cea mai predispusă la cancer de sân, spun medicii de peste Ocean. Iar dovezile obținute de ei includ creșterea în greutate ca factor de risc. Într-un studiu recent, s-a constatat că femeile cu greutatea mult peste cea normală sunt de 3,2 ori mai predispuse să se îmbolnăvească de cancer mamar, față de cele normoponderale. Cercetătorii au luat în considerare și alți factori ca vârsta femeilor, vârsta la care au intrat la menopauză și istoricul familial. De asemenea, specialiștii americani au început să asocieze excesul de greutate cu un risc crescut de fatalitate a efectelor bolii, a spus medicul Colleen Doyle, director de nutriție și activitate fizică pentru Societatea Americană de Cancer.

Produsele din soia nu prezintă riscuri

Deoarece soia conține o mică cantitate de estrogen vegetal, se ridica întrebarea dacă influențează nivelul hormonal și poate avea legătură în vreun fel cu cancerul de sân. „Concret, nu există nici o dovadă că soia ar avea efect asupra cancerului mamar” a declarat dr. Colleen Doyle. Includerea în alimentație a produselor din soia are avantaje prin faptul că soia este bogată în proteine, are un conținut scăzut de grăsimi, ajută în controlul greutății și mai conține fitochimicale și antioxidanți. Nutriționiștii avertizează totuși împotriva utilizării de soia sub formă de pulbere și suplimente similare. „Nivelul de estrogeni în astfel de produse este necunoscut și poate depăși nivelul de siguranță”, a mai specialistul american.

libertatea.ro


Distribuie
..