Ai deseori crize de nervi? Încearcă aceste exerciţii de calmare prin respiraţie

Distribuie

Ritmul vieţii tot mai nebun, cerinţele tot mai multe, timp tot mai puţin. Cu toate acestea, trebuie să fim competitivi, trebuie să dăm ce-i mai bun în timp cât mai scurt. Deciziile cele mai bune le luăm într-o stare de calm. Soluţia cea mai bună la o problemă o găsim într-o stare de calm. Eficienţa cea mai mare o avem într-o stare de calm.

Să-ţi pierzi calmul nu este un lucru dificil. Dimpotrivă. Starea de echilibru nu este definitivă, ea trebuie menţinută consţient, mai ales când sunt atăţia factori perturbatori în societate şi în interior (subconştientul). 
Ce este de facut? 

Iată 3 exerciţii simple de calmare prin respiraţie recomandate de Dr. Andrew Weil:

Primul 
Urmăreşte respiraţia. Nu încerca să o influenţezi, nu fă eforturi să o schimbi, doar urmăreşte-o. Respiri din burtă, sau din piept? Este o respiraţie profundă? Sau poate scurtă, scrie autoeducare.ro. Este rapidă? Lentă. Doar observ-o timp de câteva minute. Observă şi efectele respiraţiei la finalul exerciţiului.

Al doilea
El poate fi asul pe care oricând îl ai în mânecă: cheia lui este să inspiri în mai puţine secunde decât expiri. De exemplu: inspiră în 2 secunde, expiră în 4, relax 1 secundă. Apoi se reia în aceleaşi intervale. Dacă respiraţia pare forţată, atunci măriţi intervalele: inspiră în 4 secunde, expiră în 6. Poţi adapta, astfel încât să îţi fie comod.

Al treilea

Acest exerciţiu se cheamă 4-7-8 datorită numărului de secunde la care trebuie să fim atenţi. Iată cum se execută:
1. Stai drept.
2. Poziţionează-ţi limba în spatele dinţilor din faţă. Menţine-o acolo pe durata întregului exerciţiu.
3. Respiră uşor numărând până la 4.
4. Ţine-ţi respiraţia numărând până la 7.
5. Expiră pe gură numărând până la 8.
6. Acum ai terminat o serie din cele 4 recomandate, mai repetă acelaşi exerciţiu de încă 3 ori.

Acest exerciţiu este extrem de benefic pentru calmarea sistemului nervos. Îl putem repeta de câte ori vrem pe zi, recomandarea doctorului Weil fiind să nu trecem de 4 serii. Este recomandat să îl facem de cel puţin 3 ori pe zi.

 


Distribuie
..