Ce SECRETE dezvăluie vestimentaţia despre TINE

Distribuie

Nu numai hainele pe care le poartă zi de zi, ci şi garderoba unei femei spune multe despre personalitatea ei. Haine nepurtate de mai bine de un an, jeanşi peste jeanşi şi tricourile vechi ale foştilor iubiţi pot dezvălui felul de a fi al femeiii şi, mai ales, temerile pe care şi le ascunde.

Haine pline cu logo-uri în dulap

Dacă foarte multe haine din garderobă au logo-uri la vedere pe ele poate fi un indiciu asupra faptului că femeia care le poartă încearcă să-şi ascundă adevărata identitate, scrie lyla.ro. Evident, nu se referă la faptul că ar avea cinci paşapoarte cu nume false, ci că îi este teamă să fie ea, însăşi, naturală şi fără măşti, în faţa celorlalţi.

Dulap plin de haine nepurtate şi vechi

Un dulap plin de haine vechi care nu au mai fost purtate de vreme bună arată că femeia care le deţine întâmpină dificultăţi în a lăsa trecutul în spate. Grămada de haine vechi şi nepurtate reprezintă refuzul de a lăsa trecutul să rămână unde îi este locul: în trecut.

Dulap plin de haine nepurtate şi noi

Femeile care şi-au cumpărat haine nou-nouţe, dar nu le-au purtat niciodată, iar în unele cazuri chiar au lăsat etichetele pe ele sunt genul de persoane care, deşi se gândesc la viitor, le este teamă să şi-l construiască de unele singure. 

Garderobă neutră, fără culoare şi viaţă

O femeie care se îmbracă doar în culori neutre, fără niciun accent de culoare, este tipul de om care îşi doreşte, practic, să fie invizibilă pentru toţi ceilalţi. În timp ce femeia care poartă multe logo-uri vrea să fie evidentă, dar doar prin ceea ce vrea ea să se vadă, reprezentantele sexului frumos care poartă doar culori neutre se vor dispărute în ochii celorlalţi. Această trăsătura poate avea legătură cu o lipsă de încredere în sine şi apare des la persoanele introvertite, care se simt confortabil doar în cercuri restrânse şi foarte familiare.

 Dulap plin de pantaloni

Femeile care nu poartă mai niciodată o rochie sau o fustă şi pe care le vezi veşnic în pantaloni au personalităţi puternice, dar care simt nevoia să-şi impună limite şi să-şi restricţioneze sexualitatea pentru a se integra bine din punct de vedere social. 

Dulapul plin de haine identice

Unei femei care are acelaşi pulover sau acelaşi tricou în mai multe exemplare, dar în culori diferite îi este teamă de schimbare. Dulapul poate fi viu colorat, dar dacă este compus doar din cinci articole vestimentare de culori diferite sugerează că femeia respectivă are o mare teamă de schimbare, în general, fie că este vorba de muncă, fie de relaţiile persoanele. Aceste femei se simt în largul lor, confortabil, în mediul prea binecunoscut lor, nu în necunoscut, nu în imprevizibil.

Haine nepurtate de mai bine de un an, jeanşi peste jeanşi şi tricourile vechi ale fostilor iubiţi pot dezvălui felul de a fi al femeii şi, mai ales, temerile pe care şi le ascunde.


Distribuie