Bărbaţii care conduc Audi sunt cei mai infideli

Distribuie

Bărbaţii cu Audi sunt cei mai infideli. Cel puţin asta arată rezultatele sondajului realizat de către un site de întâlniri pentru infideli, Illicitencounters.com. Astfel, cei care conduc Audi sunt „mai suspectibili să fie infideli” decât proprietarii ale altor mărci de maşină.

Dacă anul trecut, cei mai infideli bărbaţii erau consideraţi deţinătorii  de maşini BMW,  acum aceştia se află pe poziţia a doua în clasament.  Locul trei în topul celor mai infideli bărbaţi le revine proprietarilor de Mercedes, urmaţi de Volvo şi Volkswagen.

„Maşinile pot dezvălui multe lucruri despre proprietarii lor”, spune purtătorul de cuvânt al site-ului, Mike Tylor, citat de 7sur7.be.

„Cei care au maşini din Top 5 sunt în general oameni care au reuşit în viaţă, sunt motivaţi şi ultraperformanţi. Sunt mai puţin susceptibili să se mulţumească cu ceva mărunt, fie că este vorba de o maşină sau de o relaţie!”, adaugă el.

Mai mult decât atât, sodajul realizat a demonstrat că proprietarii de Peugeot, Renault, Rover, Skoda sau Hyunday sunt mai puţin atraşi de ispitele extraconjugale.

Psihologii spun că bărbaţii şi maşinile au o relaţie de camaradie strâns legată încă din copilărie, iar marca maşinilor alese îi poate caracteriza nu doar devotamentul faţă de persoanele iubite, ci şi întreaga personalitate. 

Cât de mult crezi că îl caracterizează pe un bărbat, marca de maşină pe care o conduce?


Distribuie