ŞOC! Oficiul unde oamenii lucrează NUD! Tu ai putea lucra AŞA? GALERIE foto

Distribuie

Trendul de open-office a luat naştere în Silicon Valley şi s-a răspândit ca o subsatnţă explozivă. Acest proiect îşi propune să-i facă pe oameni dezinhibaţi şi mai creativi. Cei care sunt angajaţi în acest oficiu, sunt obligaţi să vină dezbrăcaţi.

Cei care au venit cu ideea de a crea acest proiect, mai bine spus-experiment, şi-au propus să dezvolte creativitatea în gândire, libertatea morală şi fizică. În acest sens, într-un oficiu în care au fost angajaţi mai multe persoane, dar care îşi îndeplinec lucrul acasă, au fost antrenaţi în experiment. Cu scopul de a vedea comportamentul şi capacitatea de muncă a angajaţilor, aceştia se obligau să repecte cea mai importantă regulă. Astfel, aceştia îşi îndeplineau atribuţiile la domiciliu, iar o dată la câteva zile se întâlneau la oficiu pentru dezbateri şi diverse proiecte. Ca să aibă loc o discuţie deschisă, fondatorii trendului „open-office” au impus o regulă de bază – angajaţii trebuie să se prezinte fără îmbrăcăminte. Cel care nu resprectă condiţia impusă, nu poate face parte din echipă.

Atunci când toată lumea este nud, nu există diferenţă de vârstă, stare materială, iar toţi sunt egali. Cei care au făcut parte din proiect, mărturisesc că atunci când sunt dezbrăcaţi, nu exită limită în creativitate şi gândire, iar asta sporeşte considerabil capacitatea şi rezultatul muncii. În această ipoteză de idei, cei care au încercat să lucreze nud, recomandă tuturor să facă o astfel de schimbare, măcar o dată. „Cei care sunt împotrivă la un atfel de experiment, de facto, sunt împotriva inovaţiilor şi gândirii moderne- mărturisesc angajaţii oficiului „open-office”.

Uite cum se defăşoară o zi de muncă în oficiul „open-office”


Distribuie