Reguli noi la premiile OSCAR 2016! Ce li s-a interzis câștigătorilor

Distribuie

Câștigătorii premiilor Oscar de anul acesta vor putea exprima mai bine ceea ce simt când vor primi râvnita statuetă pentru că Academia de la Hollywood a schimbat regulile, existând opțiunea de a renunța la discursul tradițional de mulțumire adresat familiei, informează agerpres.ro, care citează AFP.

În cadrul ceremoniei, câștigătorii râvnitelor statuete vor avea dreptul la 45 de secunde pentru a-și ține discursul, însă ei vor preda în prealabil organizatorilor o listă cu numele celor cărora vor să le adreseze mulțumiri: părinți, frați, surori, veri, realizatori sau producători.

Această listă va defila în josul ecranului când câștigătorii își vor primi Oscarul, ceea ce le va permite să se concentreze mai bine asupra a ceea ce au de spus, fără să mai aibă grijă că vor uita pe cineva drag în discursul lor de primire. Această schimbare a fost anunțată luni de Academie, cu prilejul dineului care i-a reunit pe toți finaliștii ceremoniei din 28 februarie.

Anunțarea nominalizărilor pentru ceremonie a suscitat o amplă polemică în ianuarie deoarece nicio persoană de culoare nu se află pe listă, pentru al doilea an consecutiv. Președinta Academiei, Cheryl Boone Isaacs, a făcut luni o scurtă aluzie la această polemică, fără să intre însă în detalii.

Asemeni altor actori, Sylvester Stallone a mărturisit că i-a trecut prin minte să boicoteze ceremonia din cauza acestei lipse de diversitate. ‘Sly’, 69 de ani, a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar pentru interpretarea sa în filmul ‘Creed’, regizat de afro-americanul, Ryan Coogler, și în care rolul principal este jucat de actorul de culoare, Michael B. Jordan.

realitatea.net


Distribuie