PREMIERĂ în medicina mondială: Un bărbat a devenit „maşină sexuală”

Distribuie

Chirurgii din Scoția au reușit să atașeze primul penis bionic din istorie unui om care suferea de afecțiuni genitale, scrie playtech.ro.

Acum, însă, la 37 de ani după acea întâmplare, medicii din Scoția au reușit să găsească o soluție pentru problema acestuia, montându-i un penis bionic de 20 de centimetri și stabilind o nouă premieră mondială.

Conform Interesting Engineering, penisul bionic are o lungime de aproximativ 20 de centimetri și a fost creat cu ajutorul unor bucăți de piele pe care medicii le-au recoltat în timp de pe brațul lui Mohamed Abad. 

După pregătiri de trei ani de zile, medicii au reușit acum, în sfârșit, să atașeze penisul bionic, după o operație care a durat nu mai puțin de 11 ore.

Pentru a avea o erecție, Abad va trebui să apese pe un buton localizat pe scrot. Acesta, la rândul său, va permite unui fluid să circule prin două tuburi localizate în penis, mărindu-i dimensiunile.

Atunci când nu este produsă erecția, lichidul stă într-o încăpere specială în regiunea stomacului.

„Când vrei puțină acțiune apeși butonul de pornire, iar când vrei să te oprești apeși butonul de oprire”, a declarat Abad.

Acum, nu putem decât să sperăm că butonul este suficient de „bine plasat” pentru a se evita orice apăsare accidentală.


Distribuie
..