Noaptea GROAZEI în capitală. Vezi unde se vor da cele mai TARI petreceri de HALLOWEEN

Distribuie

Deşi pare o sărbătoare păgână, având în vedere natura manifestărilor, această sărbătoare a fost acceptată de biserica catolică şi protestantă, deoarece în aceste culte, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită la 1 noiembrie.

Sărbătoarea de Halloween este atribuită americanilor, însă originile ei sunt europene. Denumirea de Halloween (Hallow’en) este, de fapt, prescurtarea de la All-hallow-evening (pe româneşte Ziua tuturor sfinţilor), informează epresa.md

Cuvântul Halloween a fost utilizat pentru prima dată în secolul al XVI-lea, în Scoţia. Halloween-ul este sărbatorit în Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico şi Marea Britanie, dar şi în Australia şi Noua Zeelandă.

Originile Halloween-ului

Originile sărbătorii de Halloween se regăsesc într-un festival antic celt, cunoscut sub numele de Samhain, care se ţinea la 31 octombrie. Festivalul sărbatorea strângerea recoltelor, şi nu “Noul an Celtic”, aşa cum eronat se credea.

Manifestările erau foarte asemănătoare cu cele de-acum, petreceri în costume, transformarea dovlecilor în felinare, aprinderea focurilor, vizitarea locurilor bântuite, poveşti înfricoşătoare, precum şi celebrul “trick-or-treat” (păcăleală sau dulciuri).

În alte zone, această manifestare era considerată Festivalul morţilor, începea la 29 octombrie şi ţinea până la 3 noiembrie. În timpul festivităţilor, săracii cerşeau mâncare şi oamenii ofereau plăcinte, în schimbul promisiunii de a se ruga pentru sufletele morţilor din familia lor.

În Moldova această sărbătoare a început să fie celebrată recent, iar localurile şi cluburile pregătesc tot felul de petreceri, unde invitataţii se costumează în cele mai înfricoşătoare personaje.

În această seară localul Prestige din capitală vă aşteaptă la cea mai bântuită din acest an, S.O.S. Halloween Party de la ora 22:00. Alegeţi cel mai fioros costum şi mergeţi la petrecerea unde se anunţă cea mai groaznică atmosferă.

Şi clubul Cocos Prive organizează o petrecere cu mult sânge, costume înfiorătoare şi invitaţi speciali, Blood on the dance floor, Halloween Party de la ora 23:00.

În acestă noapte răul vă arde sufletele cu o energie nebunatică, aceasta este doar o dată pe an şi fiecare dintre noi are şansa de a merge la carnavalul spiritelor, vrăjitoarelor şi demonilor. Cel puţin asta promite clubul Decadance care organizează o noapte a groazei.

Aţi fost vreodată într-o măcelărie adevarată, unde moartea este la ordinea zilei? Tipografia 5 va da o petrecere Halloween Party ”Macelaria 5”, unde veţi simti cu adevărat ce înseamnă frica.

De Halloween FUN-ul se mută în Iad. FUN-Drăcușorii, te aşteaptă să “ARDEŢI” în dans împreună cu Taboo Club TUSA in the Hell. Fii cel mai FUN-tastic drăcușor la “TUSA in the HELL”.

Vrei să vezi ce înseamnă Halloween în stil Drum & Bass, atunci mergi la The Albion Territory pentru a petrece noaptea groazei în ritmuri alerte.

 


Distribuie