MIHAI TEODOR a lansat o frumoasă melodie care cântă „IUBIREA”

Distribuie

Mihai Teodor nu face lucrurile în fugă. Măsoară de 10 ori ca să taie o dată. Aşa că o melodie venită de la el înseamnă multă muncă pentru un produs artistic de bună calitate.

Am fost curioşi să aflăm de unde îi vine inspiraţia lui Mihai Teodor.

Mihai Teodor : “Iubirea” a pornit de la o poezie pe care am scris-o cu câţiva ani în urmă în momentul în care puneam punct unei relaţii frumoase. O iubire la care am ţinut mult, însă care nu a fost să fie. De curând, recitind aceste versuri, m-am gândit că poate cineva s-ar putea regăsi în ele. Până la urmă cine nu a trecut prin asemenea trăiri, prin punct şi virgulă, prin dezamăgiri şi recuceriri!? Şi neţinând cont de faptul că versurile sunt mai profunde decât par la prima vedere, “Iubirea” nu e o melodie tristă, ba dimpotrivă, una care lasă loc de „va urma”, de o a doua şansă, de un nou început. Aş vrea ca oamenii ce o vor asculta să înveţe să preţuiască iubirea, pentru că eu cred cu tărie că nu avem multe şanse în viaţă şi numai o dată simţi fiorul “primului sărut”.

Atât textul cât şi muzica îi aparţin lui Mihai Teodor. La chitări este Yarik din Gândul Mâţei, iar de aranjamentul muzical s-au ocupat cei de la Smally Music.  (AUDIO)


Distribuie