La zece ani, „cea mai frumoasă fetiță din lume” a semnat contracte cu două agenții de modele! FOTO

Distribuie

Kristina Pimenova, tânăr manechin rus de zece ani, a semnat recent contracte cu două prestigioase agenții de modele, LA Models și New York Model Management.

Cea care a fost desemnată „cea mai frumoasă fetiță din lume” are în prezent 1,2 milioane de „followers” pe Instagram, practic 4 milioane pe Facebook, un shooting pentru Vogue, precum și campanii pentru Roberto Cavalli, Armani sau Dolce & Gabbana. Kristina Pimenova are deja o lungă carieră în spatele ei și acum a reușit să aibă contracte cu cele două agenții menționate.

„Să ai notorietate în modelling la zece ani nu este puțin”, afirmă într-un comunicat Heinz Holba, proprietar al agențiilor. „Suntem nerăbdători să avem o relație de lungă durată cu acest mic top model”, adaugă el.

Însă noile contracte au relansat o polemică declanșată anterior. Mama Kristinei, care gestionează cu mână de fier cariera fiicei sale și conturile ei de pe rețelele de socializare, este ținta multor critici. Internauții îi reproșează că îi fură inocența Kristinei și că încurajează o anumită hipersexualizare. În mai multe fotografii fetița poartă ținute sumare și pozează în ipostaze de adult. Uneori este greu de crezut că are doar zece ani. Mama ei, fost manechin, nu vede unde este problema.

„După mine nu există nicio îndoială că toate fotografiile sunt absolut inocente”, explică ea în Mail Online. „Trebuie să gândiți ca pedofilii să vedeți ceva sexual în aceste fotografii, așa că poate trebuie să mergeți la doctor”, a mai spus ea.

agerpres.ro.


Distribuie