IMPRESIONANT! Cel mai puternic mesaj împotriva intimidării. VIDEO

Distribuie

Natura umană are un potenţial nelimitat de a surprinde prin comportamente individualiste, egoiste dar mai ales printr-o capacitate nebănuită de intimidare a semenilor. Fiecare dintre noi suntem persoane unice, însă atunci când această individualitate alunecă pe panta intimidării altor persoane, acest lucru ar trebui să ne dea serios de gândit şi să ne facă să luăm măsuri.

Intimidarea băiatului din imagini începe chiar din familie, prin prisma certurilor frecvente între părinţii săi şi a replicilor tăioase care se răsfrâng implicit şi asupra lui, notează livebiz.ro.

Mai departe, în comunitatea şcolii este izolat şi cu multă violenţă intimidat de colegii de clasă. Gesturile de ameninţare şi bileţelele scrise în grabă pe un petec de hârtie cu un conţinut profund violent sunt factori care determină interiorizarea băiatului.

Comentariile familiei şi ale colegilor sunt mesaje indirecte dar care în mod direct îl marchează negativ pe puştiul din videoclip.

Acesta se refugiază într-o lume creată de el dar în care este de unul singur. Acolo se poate exprima liber, demonstrându-şi că este capabil de lucruri remarcabile. O cretă, un şotron şi un dans perfect sunt lucrurile care îi aduc mulţumirea sufletească şi care îl fac fericit.

Fiecare dintre noi avem un talent şi dacă ajungem să-l împărtăşim cu ceilalţi, aşa cum se întâmplă şi în cazul protagonistului nostru, atunci vom avea puterea să ripostăm în faţa unor astfel de mesaje negative care nu au cum să nu ne afecteze emoţional.


Distribuie
..