Iată de ce NU trebuie să dormi în aceeaşi cameră cu telefonul mobil

Distribuie

Degeaba îți pui telefonul pe silent pentru că tentația de a-l folosi în timpul nopții tot va fi puternică. Cercetătorii spun că acest lucru echivalează cu băutul unei căni de espresso.

Dr. David M. Claman, director al Centrul Tulburărilor de Somn din cadrul centului medical al Universității din San Francisco susține că “este un drum foarte scurt de la a lua telefonul pentru a vedea ora până la a verifica mailul și a sta treaz din cauza grijilor, scrie fabuloase.ro. Dacă te trezești în timpul nopții și îți verifici telefonul, sigur vei ajunge să te neliniștești din cauza vreunul factor, ceea ce îți va face corpul să se încordeze”.

După asta, totul s-a terminat. Te vei foi și te vei gândi la un mail, mesaj sau la o ședință pe care o ai în 6 ore.

Dr. Claman susține că smartphone-urile sunt motivul pentru care unii dintre pacienții lui s-au plâns de probleme legate de somn. “În cazul pacienților mei de 20-30 de ani, telefonul este unul dintre motivele apariției insomniei”, spune el.

Anumite cercetări de lungă durată din Marea Britanie și Finlanda au arătat că stresul este unul dintre factorii ce au dus la creșterea cazurilor de insomnie în ultimul deceniu.

Este ușor de înțeles de ce preferăm smartphone-ul. Mulți utilizatori au ajuns să utilizeze comenzile vocale și ce este mai ușor decât să-i poruncești telefonului să te trezească la ora 07:00 și el să execute? Producătorii de telefoane sunt cei care pun bazele trendurilor în acest domeniu și au tot interesul ca tot mai mulți utilizatori să-și folosească smartphone-urilor drept alarme.

Acest lucru vine în contradicție cu ceea ce numeroase cercetări au dovedit și anume că orice timp de tip de ecran pe lângă noi ne va împiedica să dormim. În 2012, Consiliul de Știință și Sănătate Publică din cadrul Asociației Medicale Americane preciza că “expunerea la o cantitate mare de lumină în timpul nopții, inclusiv cea produsă de aparatele electronice, pot să îți deranjeze somnul și să agraveze tulburările de somn.”

Cercetătorii în materie de somn spun că dacă te uiți la o lumină albastră, ce este produsă inclusiv de smatphone-uri și de ecranele tabletelor, se activează receptorii din creier ce au menirea de a ne ține trezi și ne afectează tiparele de somn . Experimentele au arătat că dacă folosim o tabletă cu două ore înainte de somn, ne va lua cu o oră mai mult să adormim.

Este clar că nu poate ieși nimic bun din a-ți privi telefonul la 3 dimineața, așa că cea mai importantă regulă ar trebui să fie: nu este voie cu dispozitive electronice în dormitor.


Distribuie